Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc, eliberat din arest: Va fi cercetat în stare de libertate (VIDEO)
Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost eliberat, joi, din arest preventiv, urmând a fi cercetat în stare de libertate. Decizia de eliberate este definitivă și a fost dată de către magistrații Tribunalului București, potrivit Mediafax.
Recursul acestuia la măsura de arest preventiv a fost admis la începutul lui ianuarie, însă, în ciuda acestui lucru Necolaiciuc nu a fost eliberat, având mandat de arestare în altă cauză.
Mihai Necolaiciuc este cercetat de procurorii DNA pentru deturnare de fonduri, după ce ar fi făcut mai multe achiziții supraevaluate în timpul mandatului său în fruntea CFR.
Printre bunurile cumpărate de Necolaiciuc se numără costume de scafandru, centuri de siguranţă, mii de şuruburi şi rulmenţi, la suprapreţ, sau trandafiri în valoare de 500 de milioane de lei vechi.
Fostul director al CFR a fost adus în țară, în aprilie 2011, după ce, în 2005, a fugit din România. Acesta a fost prins în Statele Unite și apoi extrădat în România.
Gheorghiță Mateuț, avocatul lui Mihai Necolaiciuc, a declarat, pentru B1 TV, că fostul director al CFR va fi eliberat după ce recursul privind ultimul mandat de arestare a fost admis. Acesta a precizat că judecata va continua, Necolaiciuc având pe rol patru dosare.
„S-a admis recursul pe care l-am declarat în instanță. Cum este vorba de ultimul mandat de arestare preventivă, practic dispoziția de astăzi este una imediat executorie. În mod obligatoriu va avea ca efect punerea în libertate. Judecata continuă, există patru dosare pe rolul instanțelor„, a declarat Mateuț.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf