Fostul deputat Vasile Horga, trimis în judecată pentru ucidere din culpă

Publicat: 09 06. 2017, 16:52
foto: secundatv

Fostul deputat Vasile Horga a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, a anunțat Ministerul Public. Decizia a fost luată de procurorii de la secția de urmărire penală și criminalistică de la Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după o serie de cercetări, potrivit Hotnews.

"În seara de 15.07.2015, în jurul orei 22:00, în timp ce inculpatul Horga Vasile se deplasa cu autoturismul pe sensul de mers dinspre București spre Târgoviște, a surprins și a accidentat mortal victima N.G. care s-a angajat în traversarea DN 71, de la stânga la dreapta, fărăsăse asigure și la distanța de trecerea de pietoni aflatăîn zonă.

Accidentul s-a produs în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița, iar din probatoriul administrat a rezultat căinculpatul circula cu o vitezăpeste limita legalăadmisăîn localitate.", au spus procurorii.

Dosarul în care este acuzat Vasile Horga a ajuns la Judecătoria Târgoviște.