Fostul deputat PSD, Eduard Martin, reținut de procurorii DNA 

Fostul deputat PSD, Eduard Martin, reținut de procurorii DNA 

Fostul deputat PSD Constanța, Eduard Martin, administratorul companiei de salubrizare Polaris M. Holding, a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar în care este cercetat pentru evaziune fisacală, informează EVZ.ro.

Dosarul a fost disjuns din cauza în care, în decembrie 2015, a fost trimis în judecată, pentru dare de mită, împreună cu Radu Mazăre.

Reținerea lui Eduard Martin a avut loc la scurt timp după ce Consiliul Local Municipal Constanța, a aprobat încheierea unei tranzacții judiciare dintre municipiul Constanța și Societatea Polaris M. Holding în scopul stingerii unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

Astfel s-a aprobat punerea în executare a unei sentințe civile din 2012 prin plata sumei de 14 milioane de euro, datorie către Polaris. În schimb, Polaris renunța la executarea sumei de 92 milioane de euro, reprezentând penalități de întârziere.

Aprobarea tranzației judiciare, asumată de CLM Constanța și de primar, trebuia semnată, marți seara, de Eduard Martin, pentru Curtea de Apel Iași, unde miercuri era programat termenul de judecată în care municipalitatea anunța că s-a înțeles cu firma Polaris M, Holding. Eduard Martin a fost însă reținut de DNA și nu a mai putut semnat tranzacția.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)