Fostul deputat Pal Arpad a fost trimis în judecată de către PICCJ pentru conflict de interese
Parchetul instanței supreme l-a trimis în judecată pe fostul deputat Pal Arpad, pentru conflict de interese, scrie Mediafax.
Fostul deputat este trimis în judecată pentru că și-a angajat propria fiică la biroul său de parlamentar.
Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României (în legislatura 2008-2012), a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiicei sale şi a avizat contractele individuale de muncă (încheiate în 2008, respectiv 2009), prin care aceasta a realizat în mod direct un folos material în cuantum total de 35.221 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Dosarul va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.