Fostul deputat Octavian Goga și alte două persoane, arestate preventiv într-un dosar DNA privind fraudarea de fonduri europene de peste 8 milioane lei

Fostul deputat Octavian Goga și alte două persoane, arestate preventiv într-un dosar DNA privind fraudarea de fonduri europene de peste 8 milioane lei

Fostul deputat Octavian Goga și alte două persoane au fost arestate preventiv într-un dosar DNA privind fraudarea de fonduri europene de peste 8 milioane de lei.

Fostul deputat Octavian Goga, arestat preventiv

În 2018, Octavian Goga, pe atunci parlamentar, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis și refuzul de prelevare a probelor biologice.

Potrivit procurorilor, începând din august 2018, inculpatul Goga Octavian împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla ar fi creat condiții artificiale pentru a accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.

„Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei”, susțin procurorii DNA.

Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitate de parlamentar, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.

Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 martie 2023, judecătorii Tribunalului Mureș au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a trei inculpați, respectiv Goga Octavian și alte două persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:22 - Nicolae Ciucă: Ciprian Ciucu, o revelație a alegerilor locale din București. A demonstrat că este un primar al cetățenilor și merită să fie alături de Emil Boc și Ilie Bolojan în primii cei mai buni edili ai PNL (VIDEO)
13:12 - Ciprian Ciucu, despre investițiile Primăriei Sector 6 în Educație: „Va fi construit cel mai important și cel mai fain colegiu tehnic din țară – și asta vă promit – la PTTR” (VIDEO)
12:59 - Un român a amenințat că aruncă un bloc în aer, în Italia: „Nu-mi găsesc un loc de muncă și m-a părăsit soția”
12:52 - Blinken a ajuns în Israel, pentru discuțiile de încetare a focului din Gaza, a 11-a oară după ce a început războiul
12:45 - Alexandru Dimitriu îl acuză pe Piedone de abuz în serviciu la Primăria Sectorului 5: „100 de milioane de lei sunt date prin achiziții directe” (VIDEO)
12:26 - Nicolai Tand și Sorin Brotnei riscă șapte ani de închisoare în Indonezia. Ce infracțiune gravă au comis participanții la Asia Express
12:24 - Ciprian Ciucu, la învestirea pentru un nou mandat de primar al Sectorului 6: Le mulțumesc cetățenilor și consilierilor locali / Am recuperat undeva spre 40 de hectare de spații verzi, pe care le-am redat comunității (VIDEO)
12:13 - Harvey Weinstein a fost diagnosticat cu cancer de măduvă osoasă. Ar fi trebuit să fie judecat din nou în noiembrie
11:57 - Eugen Tomac, în Parlamentul European: Bătălia pentru Ucraina este pentru viitorul Europei. Este esențial să susținem Ucraina, Republica Moldova (VIDEO)
11:50 - Producătorul Blade Runner 2049 îl dă în judecată pe Musk pentru imaginile cu Robotaxi