Fostul consul român la Singapore, condamnat la trei de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Fostul consul român la Singapore, condamnat la trei de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă
Foto: puterea.ro

Silviu Ionescu, fostul consul român în Singapore, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de închisoare cu executare în cazul accidentului pe care acesta l-ar fi produs şi care s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.

La data de 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Ionescu, însărcinat cu afaceri în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecţie semaforizată, două persoane în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar. Acesta a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă maşina până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani.

Potrivit acuzării, nici de această dată Ifostul consul nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând maşinala periferia orașului Singapore.

Una dintre cele trei victime a decedat, celelalte două suferind leziuni.

 

După incidente, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză mințind că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României.

Înalta Curte din Singapore i-a acordat despăgubiri în valoare de 360.000 de dolari lui Bong Hwee Haw – una dintre cele trei victime, dar prietenul său, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a murit după zece zile de la accident. A treia victimă, Muhammad Haris Abu Talib, care avea 18 ani, a suferit răni uşoare.
 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`