Fostul adjunct DGFP Alba a fost deferit justiției într-un dosar privind infracțiuni economice

Fostul adjunct DGFP Alba a fost deferit justiției într-un dosar privind infracțiuni economice

Fostul director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Alba Ioan Dobra a fost trimis, miercuri, în judecată într-un dosar în care mai sunt acuzate de infracțiuni economice încă 13 persoane, printre care alți funcționari ai instituției și omulde afaceri italian Anversa Luca. Potrivit anchetatorilor cei 14 făceau paret dintr-un grup infracțional care prin evaziune fiscală ar fi păgubit statul cu 2,2 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA neachitat, potrivit Mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a precizat că DIICOT a trimis Curții de Apel Alba iulia dosarul celor 14 inculpați în vederea judecării. Ioan Dobra și alți trei foști funcționari ai finanțelor Alba au primit mandate de arestare în luna mai pentru săvârșirea unui cumul de infracțiuni economice.

Potrivit purtătorului de cuvânt principalele capete de acuzare în cazul lui Dobra și a celorlalți foști funcționari sunt constituire și aderare la un grup infracțional, care acționa coordonat și specializat în scopul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Printre cei trimişi în judecată sunt cinci funcţionari publici cu atribuţii de control, angajaţi ai DGFP Alba, acuzaţi de favorizarea infractorului şi omisiunea sesizării organelor judiciare și cei patru funcţionari trimişi în judecată în stare de arest preventiv sunt acuzaţi şi de conflict de interese, fals în declaraţii şi complicitate la evaziune fiscală.

„Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit primul termen de judecată în acest dosar pentru data de 6 septembrie 2011. Joi, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia se află verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a celor patru inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv din 11 mai 2011. Curtea de Apel Alba Iulia va face publică hotărârea instanţei cu privire la măsura arestării preventive de îndată ce va fi pronunţată”, a spus Muntean.

Surse din cadrul anchetei au declarat că printre cei trimiși în judecată se află și omul de afaceri italian, Luca Anversa, patronul unei firme de construcții, angajați ai acestuia cu funcții de conducere în cadrul companiei și un alt om de afaceri român.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)