Fostul adjunct al Poliției Capitalei a fost arestat pentru 30 de zile. Roberto Ababei este acuzat de trafic de influență
Roberto Ababei, recent demis din funcția de adjunct al Poliției Capitalei, a fost arestat pentru 30 de zile, el fiind acuzat de trafic de influență, informează B1 TV.
Miercuri, acesta a fost dus la DNA unde a fost audiat timp de mai multe ore. Ulterior, comisarul a fost reţinut de DNA după ce a fost acuzat de trafic de influenţă.
Procurorii arată că în perioada 14 iulie – 6 august 2015, Ababei a primit în mod direct de la doi oameni de afacer suma de 13.000 de euro. Banii au fost livrați în două tranșe, 3.000 de euro, respectiv 10.000 de euro. Totodată, acesta a mai luat mită și în produse alimentare, lăsându-o pe aceștia să creadă că, prin funcția sa de director adjunct al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGAPMB), are influență asupra colegilor săi din poliție de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, care efectuau cercetări cu privire la o presupusă evaziune fiscală săvârșită de cele două persoane prin intermediul firmei pe care o administrau.
Ababei a declarat că a primit banii, dar nu i-a dat altui șef din Poliție pentru a-i scăpa pe administratori de un dosar, ci pur și simplu i-a cheltuit.
Roberto Ababei a fost director general adjunct al Poliţiei Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, şeful Poliţiei Sectorului 2.