Foștii primari ai municipiului Constanța, Radu Mazăre și Decebal Făgădău, trimiși în judecată în două dosare distincte pentru vânzarea nelegală a mai multor terenuri
Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a foștilor primari ai municipiului Constanța Radu Mazăre și Decebal Făgădău.
Radu Mazăre, la data faptei primar al municipiului Constanța, este acuzat de procurori de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Acesta ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă). Prejudiciul depășește 1,7 milioane euro.
În acest dosar este anchetat și Enache Marcela, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, Decebal Făgădău, la data faptei viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Constanța, este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Este anchetat în același dosar și Enache Marcela, la data faptei secretar al municipiului Constanța, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În rechizitoriile întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În perioada 2007 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local.
De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei, etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective.
2. În cursul anului 2015, în aceeași manieră ar fi acționat și inculpații Făgădău Decebal și Enache Marcela, care, în calitățile menționate mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța.
Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători.
Primăria municipiului Constanța a transmis că se constituie parte civilă în procesul penal cu sumele menționate mai sus.
În cele două cauze au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarele au fost trimise spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cele două cauze.