Fosta șefa DIICOT, Alina Bica, cercetată în mai multe dosare penale, va fi avocata lui Daniel Dragomir în dosarul "Black Cube"

Publicat: 14 11. 2016, 13:23

Alina Bica îl va reprezenta ca avocată pe fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, în dosarul "Black Cube" în care acesta este acuzat că a contractat serviciile de spionaj ale unei firme israeliene pentru a obține informații despre procurorul-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

"Din punctul meu de vedere, să ții un om arestat numai din dorința de a-l determina să spună ceea ce se dorește să spună este un lucru incorect. În al doilea rând, nicăieri în dosar nu se confirmă împrejurarea că s-ar fi dorit denigrarea vreunui înalt funcționar din România. În acea presupusă conversație care a avut loc între presupusul Daniel Dragmor și cetățenii israelieni nu se discută de denigrare. Dumnealui s-a oferit să ofere o variantă corectă din punctul dumnealui de vedere”, a declarat Alina Bica, potrivit stiripesurse.ro.

Alina Bica a ocupat funcția de procuror-șef DIICOT până în momentul în care a fost nevoită să demisioneze datorită dosarelor penale deschise pe numele ei. De altfel, ea a stat mai multe luni după gratii ca urmare a dosarelor întocmite pe numele său.

Primul termen în care aceasta l-a reprezentat pe Daniel Dragomir, a fost cel de luni de la Curtea de Apel București de luni, când s-a judecat prelungirea arestului preventiv.

Tribunalul Bucureşti a decis, pe 14 septembrie, arestarea preventivă a fostului angajat SRI, Daniel Dragomir, în dosarul în care este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei israelieni să obţină informaţii despre procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Surse judiciare au declarat că cei interesaţi să obţină informaţii despre procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar fi plătit 1,2 milioane de euro, plata fiind făcută de fostul ofiţer SRI, Daniel Dragomir, deşi banii nu proveneau din buzunarul propriu. Potrivit surselor, informaţiile ar fi fost divulgate procurorilor de cei doi israelieni care au fost arestaţi în dosar. Aceleaşi surse au precizat că deşi suma ar fi fost plătită de fostul ofiţer SRI, banii proveneau de la alte persoane interesate să obţină informaţii despre Laura Codruţa Kovesi.