Fosta şefă ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest preventiv. Oana Vasilescu rămâne sub control judiciar

Fosta şefă ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest preventiv. Oana Vasilescu rămâne sub control judiciar
Foto: ziuaveche.ro

Fosta şefă ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest în dosarul în care este cercetată alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 de milioane de euro.

Decizia este una definitivă şi a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţia Crinuţei Dumitrean la măsura preventivă.

Instanţa Supremă a respins şi contestaţia Oanei Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, care va rămâne sub control judiciar.

Fostele şefe ale ANRP sunt vizate în dosarul privind despăgubirile pentru terenul supraevaluat cu 61 de milioane de euro, aprobate în 2011, pe vremea când Crinuţa Dumitrean era preşedintele Comisiei Centrale de Despăgubiri. Acum, ea este suspectată de abuz în serviciu, iar consecinţele, susţin procurorii, sunt deosebit de grave. Potrivit DNA, Dumitrean şi Alina Bica au acţionat concertat şi s-au susţinut una pe cealaltă în Comisie. Aceleaşi acuzaţii, de abuz în serviciu, planează şi asupra Oanei Vasilescu, fost membru în Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

Potrivit procurorilor DNA, din raportul de evaluare reiese că a fost evaluat un teren dintr-o zonă rezidenţială şi nu un teren agricol, aşa cum a fost încadrat lotul pentru care s-au validat despăgubirile. Explicaţiile date procurorilor de cele două inculpate în dosar, Crinuţa Dumitrean şi Oana Vasilescu sunt halucinante.

„Procuror: Cum era posibil să fie evaluat un teren a cărei suprafaţă se afla 30% sub apă la fel ca un teren aflat într-o zonă centrală?
Crinuţa Dumitrean: Nu am cunoştinţe de specialitate. Exista în cadrul direcţiei un angajat cu o astfel de calificare care verifica toate dosarele din punct de vedere al standardelor internaţionale.
Oana Vasilescu: În momentul în care veneau cereri de despăgubire cu sume mai mari le verificam de 2, 3 ori pe acelea, le acordam mai multă atenţie datorită sumei mai mari (…) Referitor la acest dosar, (…) nu mi se pare nimic suspect, pentru că era un teren în sectorul 2.. Aveam dreptul să solicit spre studiu un astfel de dosar, dar nu-mi aduc aminte să fi făcut aceasta în cazul de faţă.
Procuror: Nu vi se pare că suma despăgubirilor aprobată în comisie pentru un teren a cărui suprafaţă se afla 30% sub apă, era prea mare?
Oana Vasilescu: Nu mi s-ar părea, pentru că este în Bucureşti. Nu ştiu dacă aveam cunoştinţă despre acest aspect, respectiv că se afla sub apă! Doamna Bica are cunoştiinţe despre evaluări, are o expertiză, cunoaşte metodele de evaluări”, se arată în referatul procurorilor DNA.

Înainte de a ocupa funcţii importante la vârful administraţiei publice, Crinuţa Dumitrean s-a remarcat în concursurile de frumuseţe. Presa locală a scris că fosta şefa de la ANRP a fost în tinereţe Miss Bistriţa. Din 1998, Dumitrean a început să lucreze în mediul privat dar şi la Distrigaz Bistriţa. În 2003, în timpul guvernării Năstase,  a devenit consilier negociator în cadrul Ministerului Integrării Europe. În 2009 devine vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, la Institutul National de Administratie, din cadrul Ministerului de Interne.Ulterior, Dumitrean este numită în fruntea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. 

Sprijinul de care Crinuţa Dumitrean s-a bucurat din partea liderului PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a atras critici dure din partea liberalilor. Consilierul municipal al PNL, Alin Seserman este de părere că, în această situaţie, noua conducere a partidului ar trebui  să îi ceară lui Oltean retragerea din funcţiile de conducere.

În acelaşi caz, fosta ŞEFĂ DIICOT Alina Bica, a fost arestată preventiv. Soţul său, Mircea Octavian Bica, pare a avea preocupări cu totul diferite. Acesta deţine cea mai mare plantaţie de afine din România, de 15 hectare, în Hârşeni. Afacerea a fost pusă pe picioare în 2009-2010 din bani europeni, aproape 650 de mii de euro. Soţul şefei DIICOT s-a extins apoi şi în consiliere şi cercetare-dezvoltare în domeniu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)