Fost șef SPP, mărtuire incendiară: SRI s-a implicat în dosarul Belina și cel al Olguței Vasilescu. "Statul paralel", condus de Maior și Coldea

Fost șef SPP, mărtuire incendiară: SRI s-a implicat în dosarul Belina și cel al Olguței Vasilescu. "Statul paralel", condus de Maior și Coldea

Nouă mărtuire incendiară la Comisia SRI! Fostul şef al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), Dumitru Iliescu, a declarat, joi, după ce a fost audiat pentru a doua oară în Comisia parlamentară de control al SRI, că Serviciul Român de Informaţii a fost implicat în construirea mai multor dosare penale, printre care cel al Olguței Vasilescu și dosarul Belina.

”Am făcut referire la modul în care s-au întocmit unele dosare penale şi aici am abordat dosarul domnului Voicu, domnului Voiculescu, doamnei Olguţa Vasilescu, domnului Grebă şi dosarul Belina, având în vedere datele pe care le-am avut înainte de a se face publice elemenetele din dosarul Belina.

Elementul comun al acestor dosare este implicarea SRI în construirea lor. Au fost vizate persoane care erau incomode, se căuta căi de a fi scoase din zona de decizie politică, administrativă”, a declarat Dumitru Iliescu, potrivit Mediafax.

Într-o conferință de presă, președintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a declarat că Dumitru Iliescu a vorbit despre „statul paralel, condus, în opinia dânsului, de domnii Maior și Coldea”.

În cazul lui Voicu a spus că are probe și că domnul Coldea i-a transmis lui Morar arestarea lui Voicu. Morar nu a fost de acord, așa a ajuns dosarul la Kovesi. În martie 2014 a fost informat din interiorul SRI și pe care le-a dirijat către Armată privind destructurarea PSD-ului. Aceste dezvăluiri au fost probate la scurt timp”, a spus Manda.

Despre celebrul dosar Belina, în care este acuzată fostul vicepremier Sevil Shhaideh, Manda spune că Iliescu a arătat o discuție cu cineva din presa din care reiesea că se știe faptul că se pregătește un dosar în legătură cu Belina. Dânsul a mai afirmat că domnul Coldea a spus că dacă se va face autostrada Comarnic-Brașov, cei care o fac vor fi arestați.”

"A mai vorbit despre un atac asupra Guvernului. Perioada vizată a fost înainte de 2014, era tot perioada domnului Coldea. Domnul Athanasiu ar fi deranjat anumite persoane, de aceea s-a construit un dosar în jurul dânsului. Ni s-a transmis că se vor mai face dosare, următoarea țintă este Olguța Vasilescu

Din cunoștințele sale, sunt 300 de ofițeri monitorizați pe siguranța națională. Și se întreabă ce s-a întâmplat cu aceste dosare și informațiile obținute pentru că nu a fost niciun rezultat.

Ultimul subiect a fost despre modul în care se distrugeau companiile românești, dar aici a rămas să ne fie prezentate dovezile pe adresa de mail", a declarat Manda.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)