Gheorghe Funar, fost secretar general al PRM, regretă decesul președintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor.
„Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit Vadim. Nici acum nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi și că ne-a părăsit la aproape 66 de ani, în 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, suntem din același leat”, a declarat Funar pentru Agerpres.
Politicianul își amintește că l-a cunoscut pe Vadim în 1990, „când l-am invitat și a participat, împreună cu alți colegi, de la Târgu Mureș, aflați în conducerea Uniunii Naționale Vatra Româneacă, la multe manifestări de suflet ale românilor din Ardeal, în special cele de la Târgu Mureș; a fost de multe ori și la noi în Cluj-Napoca și a participat la adunări publice”.
În această perioadă au existat și destul divergențe.
„Eu m-am abținut de la divergențe, de la a le da curs, pentru că am avut suficiente motive pentru a-l aprecia și a-l susține în activitatea politică. A fost un politician deosebit de bun, patriot, apreciat, respectat de către români, în care românii și-au pus nădejdea de multe ori. (…) Din păcate, în ultimii doi-trei ani, Vadim a contribuit decisiv la prăbușirea PRM și la scoaterea lui din Parlamentul României.
Dar tragem nădejdea că acest partid și această idee superbă, România Mare, se va menține pe scena politică românească și păcat că Vadim n-are șansa să se bucure, să participe la sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. (…) Păcat că ne-a părăsit, mai era nevoie de Vadim în viața politică, în cultura românească și e de admirat tenacitatea cu care s-a bătut pentru apariția și menținerea revistei ‘România Mare’ și a ziarului ‘Tricolorul””, a concluzionat acesta.
Corneliu Vadim Tudor a încetat din viață luni seară la Spitalul Militar din Capitală, la vârsta de 65 de ani, din cauza unor afecțiuni cardiace. Scriitorul a fost resuscitat timp de două ore, fiind internat în dimineața zilei de luni după ce i se făcuse rău. (Detalii AICI)