Fost ministru de Externe: Scrisoarea trimisă de cele 12 state este un AVERTISMENT serios. Ne poate afecta GRAV (VIDEO)
Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, în cadrul emisiunii Talk B1 de pe B1 TV, că scrisoarea trimisă guvernanților de către reprezentanții a 12 state partenere , printre care SUA, Germania şi Franța, pentru ca România să renunţe la modificările la codurile penale care afectează statul de drept şi lupta anticorupţie, este “e un semnal foarte serios”.
”Ar putea să afecteze relația interinstituțională, jurisdicțională, dintre țara noastră și statele partenere”, a spus Diaconescu.
“E un punct de vedere susținut unanim de toată lumea civilizată. Dacă România nu va ține cont de acest avertisment, cooperarea dintre țara noastră și celelalte state-membre și chiar ne-membre poate fi serios afectată”, a comentat Diaconescu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Belgia, Canada, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Suedia şi Statelor Unite ale Americii au semnat împreună un apel în care cer României să ia în considerare potenţialul impact negativ al amendamentelor la legislaţia penală.
Acestea sublinează că este important ca toate părţile implicate în modificarea codului penal şi codului de procedură penală să nu efectueze modificări care să slăbească statul de drept sau capacitatea de luptă împotriva corupţiei.