Lucian Șova, fost ministru al Transporturilor, a declarat într-o intervenție pentru emisiunea „Drumurile nostre”, cu Ștefan Etveș, că cel mai mare eșec de infrastructură rutieră în anul 2023 este Autostrada A13 Sibiu – Brașov – Bacău:
“Eu în continuare revin obsesiv și spun că conexiunea care trebuia deja să fie începută la stadiul de execuție între Moldova și Ardeal și mă refer la Autostrada A13 stă mai rău decât stătea în 2019. Acest lucru cred că ar trebui evidențiat ca o performanță negativă extraordinară dacă după 4 ani am ajuns cu un proiect semnificativ, tot de traversarea munților să fim mai neevoluați decât acum patru ani, ca să nu zic mai înapoiați”.
Potrivit lui Lucian Șova, în patru ani au fost distruse toate activitățile pe A13:
Mai știți ceva de câștigătorul licitației care ar fi trebuit să fi fost declarat la începutul lui octombrie pentru elaborarea studiului de fezabilitate la Bacău-Brașov, a treia licitație? De două luni compania nu ne mai zice nimic. De patru ani s-au distrus toate activitățile pe acest proiect”.
Acesta a semnalat și problemele care vizează Autostrada Comarnic-Brașov:
“Are contract semnat, studiu de fezabilitate de bine de rău. Știm că este un contract puternic subevaluat, nu am așteptări că se va face, aștept să văd când se va rezilia și acel contract pentru studiul de fezabilitate”.