Fost ministru al Finanțelor, audiat la DNA în calitate de martor: Gheorghe Pogea este implicat în dosarul ANRP

Publicat: 08 03. 2016, 13:54
Foto: romanialibera.ro

Fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Pogea, a ajuns, marți, la sediul DNA pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul ANRP, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Pogea este audiat în dosarul în care deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat că ar fi intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru de la care ar fi primit mită 600.000 de euro.

Luni, și Sebastian Vlădescu a dat declarații ca martor, în aceeași cauză.

Oltean este acuzat de procurori că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP.

Parlamentarul ar fi intervenit la fostul preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean, astfel că omul de afaceri Mihai Rotaru ar fi obţinut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.