Fost director de la Metrorex, viață de nabab după ce și-a dat demisia în urma scandalului legat de achiziția suspectă a mai multor garnituri de tren

Fost director de la Metrorex, viață de nabab după ce și-a dat demisia în urma scandalului legat de achiziția suspectă a mai multor garnituri de tren
Foto: enational.ro

Fostul director de la Metrorex, Aurel Radu, nu pare să fie foarte afectat de scandalurile în care a fost implicat, informează B1 TV. Devenit unul dintre cei mai bogaţi şomeri din România, Aurel Radu a fost din nou surprins de paparrazi în timp ce petrecea alături de prieteni la un restaurant de fiţe din capitală. Fostul nabab de la Metrorex a demisionat din fruntea companiei în luna martie a acestui an în urma scandalului legat de achiziţia suspectă a mai multor garnituri de tren.

Nu este singura ipostază inedită în care a fost surprins magnatul de către presa tabloidă. Aurel Radu a mai fost fotografiat recent în timp ce mergea la un cabinet de avocatură din zona Floreasca. Fostul director al Metrorex a atras privirele trecătorilor cu limuzina sa de 80 de mii de euro, dar şi cu ceasul extrem de scump.

Cele mai spectaculoase imagini cu fostul şef de la metrouri au venit însă în toamna anului trecut. Imediat după primele arestări din dosarul Microsoft Aurel Radu s-a prezentat la celula de criză convocată de Remus Truică la biroul său din capitală. Atunci au pus la punct strategia pentru a scăpa de ancheta procurorilor DNA. La întâlnire au mai luat parte Dinu Pescariu, Eugen Bejenariu sau Gheorghe Stelian.

De altfel, Aurel Radu este cunoscut drept omul de casă al lui Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase. Radu a mai fost şef peste cantinele sociale din sectorul 1 şi director la cadastru, în cadrul RA-APPS. De aici, în doar 2 luni, a ajuns şef peste metrouri, şi a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi bugetari din România, asta în timp ce compania înregistra pierderi de zeci de milioane. Ciudat este şi modul în care el a fost promovat, în condiţiile în care este nevoie de o vechime de 12 ani pentru a ajunge într-o astfel de funcţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`