Fostul director al Direcției Comericale a CFR, Mihail Gabriel Misir, a murit zilele în urma unui infarct. Bărbatului i s-a făcut rău în celula sa de la penitenciarul Jilava, acolo unde era încarcerat în urma acuzațiilor aduse în dosarul “Jaful de la CFR”.
Mâna dreaptă a ”nababului” Mihai Necolaiciuc a anunțat gardienii că inima îi joacă feste, dar nimeni nu l-a băgat în seamă, scrie Libertatea. Abia după ce situația s-a agravat, bărbatul a fost transportat la spitalul penitenciarului. De aici a fost trimis la spitaulul de Urgență floreasca, unde s-a constatat decesul.
Mihail Gabriel Misir a fost condamnat în ”lotul Necolaiciuc” la opt ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave.
Toate pușcăriile din țară sunt în fierbere. Deținuții au declanșat revolte în mai multe închisori. Aceștia se plând de condițiile grele pe care trebuie să le înfrunte și de umilințele la care sunt supuși. (Detalii AICI)
”Mi-e frică să nu mor la fel ca directorul ăla. Eu sunt asmatic și nu mi se dă o pastilă. Pot să mor sufocat oricând. Ori aici, ori în dubă, în drum spre spital, dacă am noroc să mă transfere”, a transmis Viorel Gușatu, încarcerat la Jilava.