Forțele Navale Române, exercițiu multinațional NATO: Infanteriștii marini români vor fi dislocați în cinci regiuni din toată Europa, în cadrul BALTROPS 19
Forţele Navale Române vor participa, în perioada 6 – 21 iunie, cu 30 de infanterişti marini, la exerciţiul multinaţional BALTROPS 19 (Baltic Operations), relatează defenseromania.ro, citând un comunicat transmis marți de Statul Major al Forțelor Navale.
Cei 30 de militari sunt de la Regimentului 307 Infanterie Marină, iar evenimentul se va desfășura la Kiel (Germania), Insula Saaremaa (Estonia), Klapeida (Lituania), Ravlunda (Suedia) şi în apele internaţionale ale Mării Baltice.
BALTOPS 19 este un exerciţiu multinaţional anual al NATO, organizat de EUCOM (United States European Command), ce are ca obiectiv asigurarea stabilităţii şi siguranţei în zona Mării Baltice.
,,Acest exerciţiu vizează, în special, componenta amfibie a operaţiunilor de interdicţie maritimă şi de luptă împotriva ameninţărilor asimetrice, dar este, totodată, şi un exerciţiu întrunit, care cuprinde secvenţe de luptă împotriva ameninţărilor aeriene, terestre şi subacvatice”, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, infanteriştii marini români se vor antrena împreună cu forţe de desant din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Spania, Portugalia şi Polonia, punând accent pe acţiunile de patrulare într-un teritoriu ostil şi pe reacţia la contactul cu inamicul, pe modalităţile de operare pentru ieşire dintr-o ambuscadă, pe executarea asaltului amfibiu şi a unui raid în teritoriul inamicului.
De asemenea, infanteriştii marini vor executa trageri de luptă cu toate categoriile de armament şi vor realiza schimburi de experienţă cu privire la tehnicile, tacticile şi procedurile specifice de la bordul navelor de desant participante la exerciţiu.