Forțele Navale Române, despre mina depistată în largul Mării Negre: „Cel mai probabil va fi distrusă la fața locului” (VIDEO)

Publicat: 28 03. 2022, 12:18
Foto: Facebook @ Forțele Navale Române

Cel mai probabil mina observată luni dimineață în largul Mării Negre va fi distrusă la fața locului, unde a ajuns deja nava militară „Viceamiral Constantin Bălescu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, col. Corneliu Pavel, la Știrile B1 TV prezentate de Irina Petraru.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, pe B1 TV, despre mina depistată în largul Mării Negre

„În jurul orei 12, adică acum, noi suntem în legătură cu nava noastră, nava a ajuns la fața locului. Sunt puse în aplicare procedurile standard pentru astfel de situații, asta mai concret înseamnă că o grupă de scafandri de la bord vor executa întâi o misiune de identificare vizuală a tipului de mină, după care se va decide procedura de neutralizare. Cel mai probabil va fi distrusă mina la fața locului, acolo unde este”, a declarat militarul.

Întrebat dacă există riscul ca aceste dispozitive să ajungă și în apropierea țărmului, el a explicat: „Este greu de estimat. Situația aceasta depinde de foarte mulți factori, de vânt, de curenții marini, dar acum ne confruntăm cu situația aceasta. Mina este la 70-72 de kilometri travers de Capu Midia, este în largul mării și intervenim acolo unde este nevoie”.

„Direcția Hidrografică Maritimă este autoritatea națională care emite astfel de avertizări. Comandanții navelor care tranzitează zonele din Marea Neagră sunt obligați să informeze dacă observă mine marine în derivă sau orice alte obiecte care plutesc și pot afecta navigația în condiții de siguranță”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române, col. Corneliu Pavel.