Focşani: Bazinul de înot inaugurat de Dragnea este închis. De ce nu poate funcţiona complexul (VIDEO)
Liviu Dragnea şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, au inaugurat cu surle şi trâmbiţe, pe 29 martie, bazinul de înot şi polo din municipiul Focşani.
Marian Oprişan chiar a promis că bazinul va fi deschis pentru public în următoarele 2-3 săptămâni.
Doar că, după ceremonia de inaugurare, s-a pus lacătul pe imobil. Complexul nu are angajaţi şi regulament de funcţionare şi ar putea fi folosit de vrânceni cel mai devreme în luna mai.
„Este în lucru un regulament de funcţionare care va cuprinde toate condiţiile de acces precum tarifele, programul. Acest regulament va fi supus dezbaterii publice, va fi pe site-ul Consiliului Judeţean Vrancea, apoi va fi supus aprobării plenului consiliului. Sperăm ca procedurile să fie gata în prima parte a lunii viitoare. De asemenea, încă nu sunt făcute angajări. Este vorba despre 13 posturi cu normă întreagă şi 6 posturi cu jumătate de normă. Este nevoie de instructori, muncitori, personal de întreţinere”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al CJ Vrancea, Mihaela Gârleanu.
Până acum, consilierii judeţeni nu au reuşit să se înţeleagă asupra numelui pe care îl va purta bazinul. Din titulatura iniţială a dispărut cuvântul olimpic, consilierii adoptând titulatura „bazin de înot didactic – baza sportivă”.
Bugetul alocat investiţiei pentru bazin a fost 32 milioane de lei.
„Sunt mândru şi bucuros să inaugurăm astăzi (29 martie), la Focşani, o investiţie ce reprezintă o premieră pentru judeţul nostru şi chiar pentru zona Moldovei: bazinul olimpic de înot şi polo. Astăzi ne aflăm în faţa îndeplinirii unui vis, pe care am dorit cu ardoare să îl realizăm pentru vrânceni, pentru copii şi pentru tineri”, declara preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, la inaugurarea bazinului.
În urma evenimentului din 29 martie, la care invitatul principal a fost Liviu Dragnea, au apărut în spaţiul public acuzaţii grave. Consiliul Local condus de baronul de Vrancea a făcut eforturi speciale pentru ca atmosfera să fie una pe gustul liderului de la București și a recurs la copii pentru a fi sigur că nu are nicio contestare la adresa lui Dragnea (Detalii AICI).
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.