Florin Roman (PNL): ‘Aproape 19.000 de deținuți, eliberaţi mai repede pe baza Legii recursului compensatoriu, zburdă liberi pe străzi / 1.300 dintre ei au comis noi infracțiuni’

Florin Roman (PNL): 'Aproape 19.000 de deținuți, eliberaţi mai repede pe baza Legii recursului compensatoriu, zburdă liberi pe străzi / 1.300 dintre ei au comis noi infracțiuni'
Foto: Florin Roman / Facebook

În plin scandal generat de tragedia de la Caracal și de modul în care au intervenit autoritățile române, deputatul PNL Florin Roman prezintă cifre șocante.

Liberalul atrage atenția că aproape 19.000 de persoane acuzate de omor, viol, furt sau trafic de droguri au fost eliberate în baza Legii recursului compensatoriu în perioada 19 octombrie 2017 – 21 iunie 2019, conform unei statistici pe care a obținut-o în urma unei interpelări adresate Ministerului Justiţiei.

„Pe data de 3 iunie am transmis o interpelare Ministrului Justiţiei, ȋn care i-am solicitat să publice datele oficiale privind deţinuţii eliberaţi ȋn baza regimului compensatoriu.
La două luni distanţă, am primit cifrele oficiale de la Ministerul Justiţiei şi sunt şocante: 18.849 de criminali, violatori, pedofili, tâlhari, hoţi sau traficanţi de droguri merg zilnic printre noi fără să ȋşi fi ispăşit complet pedepsele primite”, a scris Florin Roman sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

El aminteşte că pe data de 11 iunie majoritatea parlamentară PSD-ALDE a votat ȋmpotriva proiectului de lege depus de PNL pentru abrogarea Recursului Compensatoriu şi stoparea eliberării timpurie a infractorilor din puşcării.

„Somăm majoritatea parlamentară ca măcar ȋn al doisprezecelea ceas să se trezească la realitate şi să abroge legea recursului compensatoriu!”, a adăugat Roman.

De altfel, într-un comunicat de presă, liberalul precizează că din cele aproape 19.000 de persoane eliberate pe baza recursului compensatoriu, 1.299 deținuți s-au reîntors în pușcărie ca urmare a comiterii de noi infracțiuni sau unor condamnări din alte dosare penale.

„Șochează numărul mare al criminalilor, violatorilor, tâlharilor și pedofililor, al celor care au comis infracțiuni cu violență. Sunt mii de astfel de cazuri. Sunt sute de Gheorghe Dincă care au ucis cu sânge rece și apoi au fost eliberați mai repede din pușcărie de regimul PSD-ALDE! Nimeni nu mai este în siguranță pe stradă, în condițiile ieșiri masive din pușcării a criminalilor, violatorilor, tâlharilor și pedofililor, coroborat cu deficitul de personal din poliție, în zona de siguranță a cetățeanului.

39 dintre cei eliberați au comis din nou omoruri, 39 au comis noi violuri, 194 au comis noi tâlhării, 10 au comis infracțiuni de trafic de minori și proxenetism”, a precizat Florin Roman.

Statistica oficială menționată în răspunsul Ministerului Justiției poate fi consultată AICI.

Florin Roman (PNL): ‘Aproape 19.000 de deținuți, eliberaţi mai repede pe baza Legii recursului compensatoriu, zburdă liberi pe străzi / 1.300 dintre ei au comis noi infracțiuni’

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)
16:24 - Aplicația Telegram a fost interzisă în Ucraina. Există riscul ca serviciile ruse să poată intercepta mesajele militarilor
16:10 - Construcții Erbașu: Contribuim activ la un viitor sustenabil. Anul acesta am finalizat instalarea de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 5 MWp, proiectate să producă anual 6.000 MWh de energie verde (FOTO)
15:58 - Sanda Nicola, fosta vedetă media, s-a alăturat Mișcării care-l susține pe Mircea Geoană pentru Președinție
15:56 - Un nou ciclon amenință Europa! Va aduce alte furtuni puternice. Au fost deja emise avertizări Cod roșu și portocaliu
15:54 - Dâmbovița: Un bărbat s-a stins din viață, după ce a fost acroşat de o basculantă
15:44 - Mircea Geoană, critici dure privind noua lege a pensiilor: „Am văzut calcule greșite, pensionari cu pensia tăiată la jumătate, inclusiv categoriile cele mai vulnerabile au fost nedreptățite”