Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, a declarat vineri seară, după ce i-a predat ștafeta Anei Birchall, că nu este normal ca România să fie divizată și că a fost în stradă și a aflat că oamenii nu cunosc conținutul legilor.
”M-am întâlnit cu daomna ministru Ana Birchall, am semnat protocolul de predare-primire în ceea ce privește ministerul Justiției. Am discutat despre organigramă, proiectele actuale, despre priorități, cele care sunt cuprinse în proiecția bugetară și în programul de guvernare. Am încredere că dumneaei cunoaște prioritățile și la va da curs în perioada următoare.
Eu am fost preocupat, în scurta perioadă în care am condus ministerul, de problemele pe care le-am găsit aici și am încercat în mod corect, constituțional, să vin cu niște proiecte care acum sunt în dezbatere parlamentară. Fără îndoială, am înțeles mesajul public și de aceea mi-am asumat și mi-am depus demisia. Avem nevoie de întărirea statului de drept și de o justiție independentă”, a declarat Iordache.
Florin Iordache: Am fost în stradă și oamenii nu știau demersurile care sunt și la ce anume se referă legile
#DIRECT_ONE_8wynyc#
Întrebat dacă îi pare rău că s-a ajuns în această situație, fostul ministru a răspuns: „Fără îndoială, da. Este anormal să avem o Românie divizată. (….) Cred că printr-un mai mare dialog aceste probleme vor fi rezolvate pentru că altfel există imposibilitatea instanțelor să se pronunțe. Așa cum știe, eu am inițiat și am avut o dezbatere publică foarte largă la nivelul ministerului Justiției, dar cred că acest lucru nu a fost transmis destul de bine.
De asemenea, întrebat ce le transmite contestatarilor săi din stradă, Florin Iordache a precizat: ”Le spun că a fost un demers corect, constituțional și legal, pentru că acum demersul pe care eu l-am inițiat se află în dezbatere parlamentară. Am avut cea mai bună și cea mai largă deschidere cu putință. Fără îndoială, dacă acest demers al meu nu a fost receptat și au fost critici, de aceea mi-am depus mandatul”.
”Regret că trebuia o mai largă comunicare pentru că, din punctul meu de vedere, s-au făcut niște demersuri normale, constituționale. (…) Am fost în stradă și oamenii nu știau demersurile care sunt și la ce anume se referă legile”, a mai spus Iordache.
Întrebat dacă a fost în Piața Victoriei, fostul ministru a răspuns: ”Da. Întâmplător, da, pentru că am vrut și eu să văd care este percepția oamenilor. Sunt oamenii nemulțumiți, fără îndoială. De aceea am și hotărât să îmi dau demisia. Nu este normal, în acest moment, să avem România ruptă în două, cu două mitinguri, unul în Piața Victoriei, altul la Palatul Cotroceni, cu oameni care scandează, iar foarte mulți dintre ei nu au citit conținutul actelor normative”.