Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a prezentat, luni, rezultatele controlului efectuat la Primăria Capitalei, condusă încă de social-democrata Gabriela Firea. Liberalul a afirmat că PMB a avut bani anul acesta, dar nu s-au achitat subvențiile la transportul public și la termoficare, așa cum ar fi trebuit. Și datoriile Primăriei sunt mari, a mai spus acesta. Cîțu a insistat că Primăria Generală a avut bani, dar aceștia au fost prost gestionați de către administrația PSD.
UPDATE, 12 octombrie, ora 14.55: Gabriela Firea, încă Primarul General al Capitalei, a respins acuzațiile lansate de ministrul liberal al Finanțelor ca fiind nefondate. Social-democrata a mai afirmat că liberalul Florin Cîțu doar își face campanie electorală, pentru că mai vrea un mandat de senator. Firea a mai spus că există „disciplină financiară” în Primăria Capitalei.
„Nu pot să spun decât că e de râs. Nu a găsit nimic. A început un control politic în decembrie 2019, iar inspectorii de la Ministerul de Finanțe cum au venit, așa au și plecat. Au spus că dacă nu scriu ceva, vor fi dați afară, sunt în vârstă, mai au puțin până la pensie și le este teamă. Prin urmare, s-au închis în birou și au scris. Nimic ilegal, nimic care să însemne vreo greșeală. Au descris niște fapte”, a declarat Gabriela Firea.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Ministrul Finanțelor a afirmat, luni, că Primăria Capitalei a avut venituri și a primit bani inclusiv la mijlocul anului pentru a plăti subvențiile la termoficare și transportul public. Banii s-au dus, dar subvențiile nu au fost plătite.
Florin Cîțu, după controlul la Primăria Capitalei: Bani au existat, dar au fost prost administrați / Situația subvențiilor și a datoriilor
„Veniturile PMB în 2020 sunt jur de 3,5 miliarde, deci aceste e bugetul. Încasările în septembrie sunt la aproape 99%, deci au fost venituri.
Sunt două cheltuieli importante: subvenția la energia termică și subvenția la transportul în comun. Bugetul a avut aceste sume prinse, pe trimestre. Dar, dacă ne uităm la execuție, vedem că au fost date numai 332 de milioane de lei, până în septembrie, din 935 de milioane cât e pe tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 de milioane din 1,5 miliarde.
Acești bani au fost la Primărie.
Pornind de aici, m-am uitat da datorii. Aici situația rău, să știți. Arată clar o administrare proastă a banului public. Încasările, repet, erau la 99% în septembrie, deci banii erau, dar plățile nu s-au făcut.
De exemplu, acum PMB are datorii către ELCEN și RADET / Termoenergetica de 837 de milioane de lei. La masa credală pentru ELCEN sunt 1,7 miliarde, iar față de RADET 3,8 miliarde de lei.
Încă o dovadă că bani au fost. Deci 3,5 miliarde sunt bani care trebuie să vină, din care 99% au fost încasați până în luna septembrie.
Și situația pe plata subvenției la energie. Banii au fost alocați, dar nu au ajuns unde trebuie.
Au fost suplimentate sumele defalcate din TVA cu 1 miliard 14.000 lei de care puteau beneficia, până la 30 septembrie, autoritățile locale pentru achitarea plăților restante până la data de 30 iunie.
Deci banii puteau fi folosiți de PMB pentru plata restanțelor, pentru plata subvențiilor.
Ideea e că banii au fost dați la începutul anului, la mijlocul anului, plata către subvenție nu s-a făcut. Unde sunt acești bani? La cine au ajuns acești bani? Vă promit că vom găsi unde au ajuns acești bani”, a declarat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Anterior, Nicușor Dan, Primarul General ales al Capitalei, a afirmat de mai multe ori că Primăria Generală e în „faliment financiar” și că înregistrează datorii de circa patru miliarde de lei.
Ministrul Finanțelor a mai afirmat că astfel de controale vor fi făcute la toate instituțiile, deoarece oamenii trebuie să știe cum este cheltuit banul public.
„Încă de când am venit la Ministerul de Finanțe am cerut o situație a controalelor activității financiare sau a modului în care au fost cheltuiți banii publici în instituții. Când am primit-o, situația a fost departe de a fi îmbucurătoare. Am găsit companii care nu au avut o analiză a situației economico-financiare în ultimii 10 – 15 ani.
Deci inspecția economico-financiară a Ministerului de Finanțe a ocolit foarte multe dintre aceste companii ani la rândul. Printre aceste era și Primăria Municipiului București.
Vreau să spun că astfel de controale se vor face la toate instituțiile publice și se vor face anual”, a mai precizat Florin Cîțu.