Florin Cîțu a declarat joi că pot fi alocați în continuare bani prin fondul de rezervă, deși guvernul este interimar. În legătură cu municipiile care au solicitat alocarea de fonduri de la Guvern pentru a rezolva problema datoriilor ce pot duce în această iarnă la lipsa agentului termic populației, Florin Cîțu a precizat că primăriile nu au făcut eforturi pentru a reduce cheltuielile:
„Se pot aloca resurse prin intermediul Fondului de rezervă la dispariția Guvernului, fondul se poate umple cu resurse din alte ministere. Veți vedea când va fi nevoie. Nimeni nu va suferi și vor fi resurse
Și anul trecut, bugetul a fost adoptat în februarie, nu este o problemă să nu ai buget. Sunt lucruri care se pot face, dar nu este optim.
Au fost alocate resurse suplimentare anul acesta pentru autoritățile locale de trei ori, la rectificarea bugetară, prin calamități și apoi prin fondul de rezervă. Nu am văzut din partea autorităților locale un minim efort de a reduce cheltuielile, niciunul. Aceste primării ar trebui să colecteze mai bine, pentru că multe primării am văzut că nu colectează venituri, în același timp nu am văzut niciun efort pentru reducerea cheltuielilor. La stat avem 1,2% cheltuieli mai mici decât anul trecut.
Ar trebui aceste discuții cu autoritățile locale să le face transparent, pe față. Scrisorile pot veni, dar vrem să vedem și fapte. Banii puteau să meargă către investiții”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Florin Cîțu a făcut aceste declarații în contextul în care Asociația Municipiilor din România ( AMR)a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat.
Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa „creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice”. Fără aceste sume, primarii susțin că nu pot face fașă creșterilor de prețuri pentru a încălzi populația, pentru a ține în viață sistemele centralizate de termoficare.
Datele obținute de Europa Liberă arată că suma necesară pentru a depăși iarna (octombrie 2021 – aprilie 2022) este de 1,8 miliarde de lei.