Florin Cîțu, despre închiderea dosarului 10 august: Sunt dezamăgit. Vom vedea dacă se mai poate face ceva. Aștept opinia experților (VIDEO)

Publicat: 03 03. 2021, 14:48
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Florin Cîțu s-a declarat dezamăgit de decizia instanței privind închiderea dosarului referitor la violențele din 10 august 2018, din Piața Victoriei. Șeful Guvernului a amintit în acest context de dosarul Revoluției din 1989 și cel al Mineriadei din iunie 1990, aflate de asemenea, în impas.

Reacția premierului după decizia instanței privind dosarul 10 august

„Este o decizie a Tribunalului și nu pot să comentez decât ca cetățean. Sunt dezamăgit, vedem că în România nimeni n-a tras în noi în decembrie, nimeni nu raspunde pentru mineriade, și avem iarăși aici încă un eveniment unde e foarte greu să găsim responsabili. În ceea ce mă privește, mă voi asigura că niciodată cetățenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv așa cum a fost aceste situații”, a spus prim-ministrul.

Întrebat ce se mai poate face în acest caz acum, dacă mai există căi de atac, premierul a răspuns: „Am stat de vorba cu ministrul Justiției, vom vedea dacă mai există căi de atac, dacă se mai poate face ceva în acest moment. Aștept opinia experților”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tribunalul București a respins cerereaDIICOT de redeschidere a dosarului 10 august

Dosarul violențelor comise în 10 august 2018 la protestul diasporei din Piața Victoriei a fost închis.Cererea DIICOT de redeschidere a dosarului a fost respinsă de judecătorii de la Tribunalul București, decizia fiind definitivă.

Dosarul a ajuns din nou în instanță pe data de 4 august și de atunci se plimbă între Tribunal și Curtea de Apel București și a ajuns inclusiv la Curtea Constituțională după ce colonelul Sebastian Cucoș a solicitat sesizarea CCR, magistrații respingând atunci cererea acestuia.

”Nu există stat de drept fără o justiţie independentă şi funcţională. De aceea anomaliile sistemice trebuie înlăturate. Şi tocmai acesta este unul dintre obiectivele mandatului meu. Privind în ansamblu, sistemul de justiție are nevoie de o reformă profundă, iar legile după care funcţionează trebuie îmbunătăţite. Sistemul pe care îl așezăm acum le va garanta și copiilor noștri că pot trăi aici, într-o țară civilizată, în care domnește legea, unde furtul este pedepsit ferm, iar munca este premiată. O țară în care își pot exprima opiniile fără să li se pună pumnul în gură și fără să fie gazați sau bătuți”, a scris ministrul Justiției, Stelian Ion,pe Facebook.