Florin Cîțu: Avem cel mai bun PNRR pentru Comisia Europeană (VIDEO)

Publicat: 13 05. 2021, 14:14
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul României, Florin Cîțu, a declarat, joi, că România are cel mai bun Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Comisia Europeană.

„Despre ce s-a discutat la Bruxelles: În primul rând, România a fost acolo ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun cu PNRR. Vreau să fie un program care să fie aprobabt în momentul în care va fi depus. Am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce privește reforma, cu privire la ceea ce privește economia și modul în care PNRR va susține în următoarea perioadă creșterea economică, dar și reformele”, a afirmat oficialul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

El a adăugat că a dat asigurări că „rămânem pe strategia fiscal bugetară, reducerea deficitului” și a primit susţinere din partea vicepreşedintelui CE.

„A fost foarte bine primit de Comisia Europeană, aţi văzut remarca doamnei Ursula von der Leyen că România face progrese în ceea ce priveşte reformele. Am asigurat preşedintele Comisiei Europene că acesta e Guvernul care va susţine reforme. Creştere economică peste media UE, reducerea deficitului bugetar. Am asigurat că rămânem pe strategia fiscal bugetară, reducerea deficitului am primit susţinere din partea vicepreşedintelui CE. E important ca această componentă PNRR să fie inclusă în strategia noastră. Are o componentă importantă de împrumuturi PNRR, componentă pe care foarte multe ţări nu şi-au asumat-o în întregime. Avem capacitatea să folosim banii. România va depune un PNRR cu toată suma 29,2 miliarde euro la Bruxelles”, a spus Florin Cîţu.

Primul ministru a făcut o trecere în revistă şi a reformelor pe care le va face Guvernul şi pe care le-a prezentat la Bruxelles.

„Reforma pensiilor va fi făcută în perioada următoare şi are rolul de a asigura sustenabilitatea pensiilor din România. E o reformă fiscală şi optimizare a cheltuielilor bugetului în anii următori. Aici am spus obiectivul meu clar de a nu introduce şi creşte taxe. Vedem că suntem în al doilea an consecutiv fără modificări de taxe şi totuşi cu venituri la buget mai mari. Reforma salarizării unde obiectivul este de a avea o corelare între performanţă şi venit. Reforma în rândul funcţionarilor publici şi de a avea în mod transparent o carieră în dezvoltarea publică. Reforme privind reducerea emisiilor de carbon, trecerea la energia verde, etc. Pentru prima oară România prezintă un plan credibil care poate fi aplicat”, a menționat Cîţu, care a mai adăugat că a vorbit cu membrii Cabinetului şi toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi pentru ca PNRR să fie perfect.

„În perioada următoare, am discutat azi cu miniştrii. Toţi trebuie să lucreze 24 de ore pe zi în următoarele zile pentru a ne asigura că totul este perfect în momentul depunerii PNRR. Voi avea întâlniri cu doamna Margrethe Vestager”, a transmis el.