Șapte persoane, dintre care și o fetiță de patru ani, au fost salvate, după ce au naufragiat mai mult de 20 de ore pe ceea ce mai rămăsese din ambarcaţiunea care se scufundase.
O femeie de 79 de ani, persoana cea mai în vârstă din grup, este în continuare dată dispărută, însă membrii. Pazei de coastă spun că, cel mai probabil, bătrâna s-a înecat.
Incidentul a avut loc în largul coastelor din Florida, iar supravieţuitorii au fost găsiţi epuizați și suferind de hipotermie.
Familia ieșise să se plimbe cu barca, însă valurile puternice au răsturnat ambarcațiunea. Cele opt persoane au fost aruncate peste bord. Șapte dintre acestea, inclusiv o fetiță de patru ani, au supraviețuit agățându-se de vas aproape o zi întreagă. Aceștia au fost descoperiți de o navă de pescuit.
O femeie în vârstă de 79 de ani a fost dată dispărură, iar salvatorii presupun că s-a înecat. Persoanele care au fost scoase din apă sufereau de hipotermie și au fost transportate de urgență la spital.
Echipajele pazei de coastă din Florida continuă însă căutările pentru a o găsi pe bătrână.