Florian Walter, audiat la DIICOT în dosarul transferurilor de la "U" Cluj
Acţionarul majoritar al echipei de fotbal „U” Cluj, Florian Walter, a fost audiat, luni, de procurorii DIICOT Cluj, în dosarul transferurilor de la această echipă la Petrolul Ploieşti.
Potrivit unor surse judiciare, Florian Walter s-a prezentat, luni, la sediul DIICOT Cluj, însoțit de un avocat.
Acesta a fost audiat timp de 30 de minute, refuzând să facă declarații presei la ieșire, relatează Mediafax.
Florian Walter a fost audiat în dosarul privind transferul unor jucători ai echipei de fotbal Universitatea Cluj la Petrolul Ploiești, acțiune care ar fi provocat un prejudiciu de 11 milioane de euro clubului clujean.
Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada mai – septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acționat în scopul obținerii unor beneficii substanțiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA.