Flacoane cu apă de colonie, comercializate ca dezinfectant, au fost confiscate de comisarii braşoveni de la Protecţia Consumatorilor (VIDEO)

Flacoane cu apă de colonie, comercializate ca dezinfectant, au fost confiscate de comisarii braşoveni de la Protecţia Consumatorilor (VIDEO)

Flacoane cu apă de colonie, comercializate ca dezinfectant, au fost confiscate de comisarii braşoveni de la Protecţia Consumatorilor, a anunţat şeful CRPC Braşov, Sorin Susanu.

Peste eticheta originală care indică faptul că flaconul conţine apă de colonie a fost lipită o alta, conform căreia ar fi dezinfectant cu conţinut de alcool în proporţie de 80%, fiind „anti-COVID”.

„O situaţie absolut incredibilă. Agenţi economici care pun în pericol viaţa consumatorilor. Patroni care profită pentru a face bani în detrimentul sănătăţii oamenilor. Apă de colonie vândută pe post de dezinfectant şi menţionat explicit pe etichetă, pentru a induce în eroare şi mai mult consumatorii „anti-COVID””, a arătat, într-o postare pe Facebook, Sorin Susanu.

„Produsele neconforme au fost oprite de la comercializare. A fost extins controlul în întreaga ţară”, a menţionat Sorin Susanu.

Produsele au fost descoperite într-un magazin aparţinând unui lanţ care comercializează parfumuri.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`