Flăcări uriașe la Râșnov! Un incendiu puternic a mistuit trei case şi două anexe gospodăreşti (VIDEO)

Flăcări uriașe la Râșnov! Un incendiu puternic a mistuit trei case şi două anexe gospodăreşti (VIDEO)
Casa din Râșnov cuprinsă de flăcări. //Sursa foto: actualitatea.org

Începutul anului 2022 a început cum nu se putea mai rău pentru mai multe familii, care și-au pierdut locuințele sau pe cei dragi, din cauza incendiilor.

Trei case și două anexe gospodărești din Râșnov au fost distruse de flăcări în noaptea de sâmbătă spre duminică. Focul s-a extins pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi, potrivit actualitatea.org.

ISU Braşov a intervenit cu 11 autospeciale cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului. În cele din urmă, pompierii au să lichideze flăcările.

Doi oameni au suferit atac de panică în urma incidentului şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Patru persoane au fost spitalizate, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Vaslui

Patru persoane au ajuns la spital cu atacuri de panică şi intoxicaţie cu fum după ce un bloc a luat foc în Vaslui. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, zece persoane au reuşit să se autoevacueze. Alte 17 persoane au fost evacuate ulterior de către pompierii militari.

Pradă flăcărilor a căzut şi o locuinţă din comună Zorleni, judeţul Vaslui. Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea incendiului. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericolul real de propagare la o casă aflată în apropiere.

Din fericire, pompierii au reuşit să stingă focul, în schimb s-au înregistrat pagube materiale însemnate.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Un bărbat din Fălticeni a murit carbonizat după ce ar fi adormit cu o ţigară aprinsă

Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale pentru a sânge incendiul din municipiul Fălticeni. Din nefericire, pentru proprietarul casei, un bărbat de 55 de ani, a fost prea târziu pentru a mai putea fi salvat.

Incendiul a cuprins parterul, precum și etajele superioare ale locuinței.

Din primele informații, flăcările ar fi izbucnit, cel mai probabil, de la jarul unei ţigări nestinse, în timp ce proprietarul ar fi adormit când încă această era aprinsă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:18 - Turiștii s-ar putea să fie nevoiți să plătească o taxă de intrare de 5 euro în Catedrala Notre-Dame din Paris, începând cu luna decembrie
19:04 - Un cămin din Iași a organizat un concurs pentru studenți. Ce premiu pot câștiga cei care își decorează cel mai frumos camera
18:57 - Simona Spătaru (USR) a explicat cum ar putea să se fraudeze voturile la alegeri: „Și eu întrebam ce este suveica asta. Uite, a explicat un PSD-ist foarte clar”
18:51 - De ce îngăduie Dumnezeu suferința copiilor? IPS Teodosie: „E şi din cauza părinţilor. Fac păcate grele fără să se gândească la copii”
18:37 - Uleiul din ficat de cod: Soluția care a avut beneficii surprinzător de clare pentru sănătate, chiar dacă e din alt secol
18:29 - Cabral, martorul fenomenului uluitor de la malul mării. Prezentatorul TV a filmat totul: “Nu-mi dau seama cum” (VIDEO)
18:21 - Tudose s-a întâlnit cu Hrebenciuc la un restaurant de lângă sediul PSD / Becali declarase că Hrebenciuc l-a rugat să-l ajute pe Simion să ajungă în finala prezidențială (VIDEO)
17:58 - Bărbat arestat după ce și-a bătut și și-a umilit soția și copiii. Pe fiica sa vitregă ar fi agresat-o chiar și sexual
17:49 - Alexandru Kocsis (FD): A înțeles cineva ceva din matematica lui Ciolacu? / Sincer, n-am crezut asta cu Hrebenciuc până am văzut bâlbâielile lui Ciolacu și starea asta de nervozitate (VIDEO)
17:49 - 64% dintre angajații Boeing aflați în grevă resping oferta de creștere a salariului cu 35%. Compania pierde 100 de milioane pe zi, din cauza grevei