Fiul patronului de la fabrica de mezeluri Cris-Tim a fost condamnat la închisoare pentru trafic de cocaină. Vlad Timiș ar fi fost prins în flagrant
Vlad Cristian Timiș, fiul patronului de la fabrica de mezeluri Cris-Tim, Radu Timiș, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată și deținere fără drept de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, potrivit Ziarul Incomod.
Fiul patronului de la fabrica de mezeluri Cris-Tim, condamnat la închisoare pentru trafic de cocaină
Tribunalul Prahova a formulat decizia pe 6 decembrie, dar ea nu este definitivă și poate fi atacată la instanța superioară.
În același dosar a primit o pedeapsă similară și Florin Daniel Stoian, partenerul lui Daniel Timiș. Totodată, judecătorii au decis să îi confiște lui Stoian și o mașină folosită la traficul de droguri.
Vlad Timiș (22 de ani) a fost filat și prins de DIICOT în timpul unei tranzacții pe raza județului Prahova. Surse apropiate de anchetă susțin că tânărul a fost prins pe 14 septembrie, la intrarea în Câmpina dinspre Sinaia.
Procurorii ar fi avut informații că acesta urma să aibă o întâlnire cu un colaborator de-ai săi, de la care urma să primească banii încasați din vânzarea unei cantități de cocaină. Cei doi ar fi fost prinși în flagrant, pe o stradă adiacentă DN 1, care duce spre comuna Cornu, și inițial au fost arestați preventiv, iar ulterior au fost plasați sub control judiciar, măsură valabilă și în prezent.