Fiul nelegitim al regizorului Sergiu Nicolaescu a depus la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o contestaţie prin care cere suspendarea procedurii de incinerare.
Bărbatul, al cărui identitate nu a fost făcută publică, a cerut în instanţă oprirea procedurii de incinerare, programată sâmbătă la ora 12.00.
„Mama mea nu a încercat să facă publică această informaţie, întrucât suntem o familie onestă. Am depus o cere pentru stabilirea paternităţii”, se arată în documentul publicat de România TV.
„Am aflat de la început de la mama mea că sunt fiul cunoscutului regizor”, adaugă acesta în document.
Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a afirmat, joi, că incinerarea a fost „dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a cerut presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.
Și sora regretatului regizor, Iolanda Nicolaescu, a declarat, vineri, că ideea incinerării a fost a fratelui său și că ar trebui încheiate presupunerile cum că tânăra sa soție l-ar fi convins de acest lucru.
Sergiu Nicoleascu a murit, joi dimineață, la vârsta de 82 de ani, în urma unor complicații cardiace și pulmonare severe după operația de peritonită suferită pe 28 decembrie. (Detalii AICI).