Fiul de 16 ani al unui om de afaceri din Strehaia are dosar penal după ce a condus cu 200 de km/h prin localitate

Publicat: 22 01. 2013, 11:24

Fiul de 16 ani al unui om de afaceri din Strehaia s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism cu 200 de kilometri la oră în localitate, deşi nu avea permis auto.

Întâmplarea a ieșit la iveală după ce acesta a fost filmat conducând, iar polițiștii au intrat în posesia imaginilor. Astfel, oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele tânărului pentru conducere fără permis, transmite Mediafax.

„Poliţiştii din Strehaia au întocmit dosar penal pe numele tânărului, pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis. Facem precizarea că în 13 decembrie 2012, acesta a fost surprins de aceleaşi efective circulând cu un ATV cu capacitatea de 300 de centimetri cubi pe o stradă din localitatea Strehaia fără să aibă permis de conducere şi i s-a întocmit, de asemenea, dosar penal”, a declarat un purtător de cuvânt al IPJ Mehedinți.

Tânărul este fiul unui om de afaceri din Strehaia, Valentin Stănescu, cercetat pentru evaziune fiscală.