Fiul ambasadorului Cristian Istrate, rănit într-un accident în județul Sibiu, a murit la spital

Publicat: 14 07. 2013, 19:51

Fiul cel mare al şefului Misiunii permanente a României pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Cristian Istrate, rănit grav în accidentul produs, duminică, pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce maşina condusă de tatăl său a fost lovită de alt autoturism, a murit la Spitalul Judeţean Sibiu.

Pacientul, în vârstă de 23 de ani, a fost adus în stare gravă la spital în urma accidentului produs pe DN1, suferind un traumatism cranian, toracic și abdominal sever, cu fractură costală multiplă și ruptură de splină.

Imediat după internare, tânărul a fost dus în sala de operaţii, pentru a se interveni în cazul rupturii de splină, el decedând însă după câteva ore.

Şeful Unităţii Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Sibiu, medicul Constantin Roşca a precizat că diplomatul român a suferit, la rândul său, o ruptură de splină, motiv pentru care medicii au decis ca şi acesta să fie supus unei intervenţii chirurgicale. De asemenea, Cristian Istrate are mai multe coste rupte. Şeful UPU a mai declarat că soţia diplomatului are un traumatism toracic minor, fără fractură, aceasta aflându-se sub supraveghere, citează Mediafax

Reprezetanţii Spitalului de Pediatrie Sibiu, unde a fost internat fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, au precizat că pacientul este în investigaţii, fiind suspus unui examen cu computerul tomograf, pentru stabilirea diagnosticului.

Familia a fost implicată într-un accident, duminică după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost ciocnit de un altul care efectua o depășire neregulamentară. (Detalii AICI

Familie de diplomat, implicată într-un accident rutier

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: