Firma românească, implicată în construcția lotului 3 din Lugoj-Deva: Judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani / Patronul ei a fost șantajat de Ghiță și i-a dat mită lui Vâlcov

Publicat: 14 08. 2019, 09:31

Constructorul lotului 3 din Autostrada Lugoj-Deva este asocierea de firme Teloxim Con – Comsa Barcelona, sucursala Bucureşti – Aldesa Construcciones Madrid, sucursala Bucureşti – Arcadis Eurometudes Franţa, reprezentanţa din România, având lider de asociere spaniolii de la Comsa, relatează g4media.ro.

Vestea vine în contextul în care șoferii nu vor putea circula pe cei 43 de kilometri din Autostrada Lugoj-Deva, deși autoritățile promiseseră că acest tronson – ultimul – va fi gata până în luna august. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a refuzat să facă recepția celor 22 de kilometri din lotul 3, care reprezintă bretelele de acces pe șoseaua de mare viteză. (Detalii AICI)

În octombrie 2013, atunci când a fost atribuit un contract uriaș de peste 120 de milioane de euro fără TVA, lider de asociere era compania Teloxim Con, deţinută de Theodor Berna şi de fosta lui soţie, Loredana Georgia Caldray, fostă Berna.

Cu toate acestea, Berna și companiile sale, Tehnologica Radion și Teloxim Con, au fost trimiși în judecată în anul 2015, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani de peste 100 de milioane de euro de către procurorul Mircea Negulescu zis Portocală de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, devenit apoi celebru pentru presupuse abuzuri.

Berna a fost arestat preventiv din august până în decembrie 2014. El riscă între nouă și 15 ani de detenție pentru evaziune fiscală mai mare de 500.000 de euro. În aceste condiții, el s-a decis să facă denunţuri ca să îşi uşureze situaţia juridică şi să îşi înjumătăţească pedeapsa.

Astfel, în septembrie 2014, notează g4media.ro, aflat în arest preventiv, a formulat mai multe denunţuri, potrivit unor documente din dosarele penale apărute în spaţiul public. Astfel, Berna l-a denunţat pe fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă. Acesta l-ar fi şantajat pe Berna şi i-ar fi cerut 500.000 de euro astfel încât postul de televiziune Realitatea să nu îl atace pe afacerist. Pe atunci, Ghiţă era manager la Realitatea.

Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată de DNA Ploiești după denunț. El fost achitat în primă fază şi, apoi, Secţia specială a retras apelul aşa că Ghiţă a scăpat basma curată.
Ba mai mult, într-o altă speță, Berna Berna a recunoscut că i-a dat şpagă peste 2 milioane de euro fostului primar din Slatina, Darius Vâlcov, ca să obţină contracte cu Compania de Apă Olt.

„La data de 10.09.2014, Theodor Berna (…) a formulat un denunţ din care rezultă că, în cursul anului 2009, în calitate de administrator al SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti, denunţătorul Theodor Berna l-a contactat pe Vâlcov Bogdan Darius, primar al municipiului Slatina, judeţul Olt, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului constând în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţilor contractante în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie”, se arată în documentele din dosarul lui Vâlcov.

Firma lui Berna, Teloxim Con, a intrat în procedură de insolvenţă în septembrie 2014, având datorii la ANAF de 45 de milioane de euro. În 2016, compania spaniolă Comsa din Barcelona a devenit liderul asocierii care a construit lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.