Gabriela Firea a susținut că municipalitatea a contribuit în ultimii ani cu o sumă de circa 5 milioane de euro la finanțarea Clinicii de Transplant din cadrul Spitalului Sfânta Maria, dar că transplantul pulmonar tot nu poate funcționa încă din cauze exclusiv birocratice. Prin urmare, ”românii sunt nevoiți să se adreseze unor clinici din străinătate pentru acest gen de transplanturi”.
Primarul General a solicitat printr-o scrisoare Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, să urgenteze măsurile necesare pentru operaționalizarea acestui tip de transplant, ”pentru a nu se mai întâmpla să avem decese în rândul persoanelor aflate pe lista de așteptare”.
În replică, Voiculescu a transmis că așa cum el nu este specialist în transplant pulmonar, nici Firea nu este, deci nu sunt ei în măsură să decidă pe această speță. Specialiștii sunt cei care se pot pronunța și, de aceea, Ministrul a publicat pe Facebook opinia profesorului doctor Ioan Cordoș, șeful comisiei de chirurgie toracică a Ministerului Sănătății.
”Eu nu sunt specialist în transplant pulmonar, doamna Firea nu este specialistă în transplant pulmonar. Măine dimineață nu putem să facem transplant, o spun speciliștii:
"Centrul de la Sf. Maria nu are pneumologii și infrastructura necesară de urmărire a pacientului transplantat. Din punct de vedere chirurgical ar putea fi aduși medici de afară care ar putea să facă acest transplant, tehnic vorbind, doar tehnic, dar fără nici o îndoială a doua zi pacientul ar muri. Dacă nu avem centre de urmărire procedeul este sortit eșecului. Despre asta este vorba. Să trecem de la spectacol la lucruri esențiale. Viața pacientului. Ca spectacol suntem cei mai buni." Profesor Dr. Ioan Cordoş, Şeful comisiei de chirurgie toracică a Ministerului Sănătății”, a scris Vlad Voculescu pe Facebook.
Profesor Dr. Ioan Cordoş, despre neregulile de la Spitalul Sfânta Maria
#DIRECT_ONE_vv5qa2#