Gabriela Firea a lansat la BVB tranzacționarea obligațiunilor municipale în valoare de 555 milioane lei

Gabriela Firea a lansat la BVB tranzacționarea obligațiunilor municipale în valoare de 555 milioane lei
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Primarul General, Gabriela Firea, a participat, joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la deschiderea oficială a ședinței bursiere, cu ocazia listării obligațiunilor emise de Municipiul București în valoare de 555 milioane lei.

„Este un moment extrem de important, astăzi se inaugurează, practic, tranzacționarea obligațiunilor emise de Municipiul București, o operațiune care a început acum ceva vreme și s-a dovedit a fi un succes pentru investitori, fie că vorbim de bănci comerciale, fonduri de investiţii, de pensii, asiguratori, care au fost interesați de obligațiunile municipale.

Operațiunea a fost un succes astfel că plasamentul a fost suprasubscris, cu peste 50%.

Succesul acestei emisiuni de obligațiuni municipale arată că Bucureștiul viitorilor 10 ani este, pentru investitori, unul mai prietenos și mai generos cu oamenii, cu mediul de afaceri. Este un semnal remarcabil: Bucureștiul inspiră încredere și sper ca acest sentiment să se reflecte și în evoluțiile ulterioare ale acestor titluri la Bursă”, a afirmat Gabriela Firea, conform unui comunicat de presă al municipalităţii-

În premieră pentru o autoritate publică locală din România, Municipiul București a încasat o primă de emisiune de peste 2,8 milioane de lei (respectiv suma încasată peste valoarea nominală de 555 milioane lei).

Edilul șef a precizat că nu este vorba de un credit pe care Primăria îl contractează pentru consum, ci despre refinanțarea unei datorii mai vechi.

„Este vorba de reeșalonarea unui împrumut mai vechi, contractat de administrațiile anterioare. În urma deciziei de a refinanța tranșa datoriei publice scadentă în acest an, am degrevat bugetul municipalității de o povară importantă, banii putând fi repartizați pentru multiplele proiecte de dezvoltare de care Bucureștiul are atâta nevoie, fie că vorbim de investiții în sănătate – anul acesta am alocat un buget record de 111 milioane de euro, infrastructură sau înnoire a parcului auto al RATB”, a declarat Gabriela Firea.

Președintele BVB, Lucian Anghel, a vorbit despre importanța evenimentului pentru sectorul public.

„Suntem extrem de onorați să vă avem alături de noi, este o tranzacție de succes, în opinia noastră. Vă felicităm, doamnă primar general, pe dumneavoastră și echipa care a lucrat la acest proiect, de asemenea și consorțiul care a realizat această performanță. Sperăm din suflet ca această emisiune de succes să deschidă apetitul și altor primării, care să urmeze această cale de a utiliza un instrument extrem de transparent și apreciat de investitori”, a precizat Lucian Anghel.

Obligațiunile au scadența pe 23 aprilie 2028, emisiunea fiind compusă din 55.500 de titluri cu o valoare nominală de 10.000 de lei. Rata cuponului este de 5,6%. Obligațiunile au fost vândute în România unui număr de 24 investitori calificați, iar plasamentul a fost realizat de asocierea formată din Banca Comercială Română, BRD- Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)