Gabriela Firea a fost externată: „Cumpenele nu se programează. Sunt zile în care te poţi prăbuşi fără voie, deşi toată lumea te ştie puternic”

Publicat: 29 03. 2019, 13:29
Foto: Facebook/ Gabriela Firea

Primarul General Gabriela Firea a fost externată, vineri, după intervenţia chirurgicală pe care a avut-o, pe 22 martie, pentru pentru remedierea unei afecțiuni gastro-intestinale.

Într-un mesaj publicat după externare, Firea le-a mulţumit medicilor de la spitalele Colentina, Sanador şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov pentru tot sprijinul medical acordat pentru a putea trece cu bine peste aceste probleme medicale, cât şi celor care au fost alături de ea în aceste momente mai puţin plăcute.

„A sosit si ziua mult asteptata a externarii din spital, dupa interventia chirurgicala de saptamana trecuta! Sunt momente in viata in care cuvintele sunt prea marunte pentru a descrie recunostinta pe care o port in suflet. Cumpenele nu se programeaza. Sunt zile in care te poti prabusi fara voie, desi toata lumea te stie puternic. Sunt ore in care totul scapa de sub control si minute decisive pentru tot ce va urma. Fara OAMENII din acest instantaneu nu pot spune cum ar fi fost azi starea si chiar viata mea.

Multumiri din tot sufletul desavarsitilor profesionisti si, in plus, oamenilor cu un caracter deosebit, care m-au salvat : Conf. Univ. Dr. Iulian Brezean – Managerul Spitalului Dr. I. Cantacuzino, Clinica de Chirurgie I.Juvara, Dr. Sorin Petrea – Director Medical, medic primar, Dr. Eduard Catrina – medic primar, Dr. Mihaela Valcu – medic primar, Dr. Iulia Grigore – medic specialist ATI. O echipa de chirurgi romani de talie internationala care fac minuni zilnic, intr-un spital din Bucuresti. Mii de multumiri intregului personal : asistente, infirmiere – competenti si umani. Cu toti bolnavii! Cu absolut toti!

Dupa starea de rau de 3 luni, ocluzia intestinala cu care am venit in urgenta joi seara, si ce-a de-a doua interventia chirurgicala efectuata (dupa laparoscopica din decembrie), urmeaza tratamentul pe parcursul unei perioade de circa o luna de zile si revenirea la Spitalul Cantacuzino, la ingerii mei salvatori, pentru reintegrarea aparatului intestinal. Slava Domnului ca nu a fost o afectiune si mai grava sau cu urmari care sa fi trebuit a fi parcurse pe perioade de tratament si mai indelungate!

Tin sa aduc multumiri inca o data medicilor extraordinari de la spitalele Colentina, Sanador si Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, unde am realizat, de asemenea, mai multe investigatii medicale, din decembrie si pana acum.

Cum sa nu ai puterea sa lupti cu orice suferinta, cand ai aproape familia, prietenii din viata de zi cu zi dar si pe cei din taramul virtual, colegii. Sunt o norocoasa, din acest punct de vedere! Toata lumea s-a concentrat si la birou cat a putut mai bine, pentru a reusi sa trecem cu bine peste aceasta perioada grea.

Regret ca, din cauza perfuziilor, tratamentelor, etc, era complicat sa folosesc des telefonul, pentru a raspunde mesajelor de sustinere. O fac acum, inzecit!

Fireste, nimic nu este posibil fara Dumnezeu, caruia ii aduc multumiri neincetate din toata fiinta mea.

M-am simtit ocrotita in cele mai dificile momente si sunt bucuroasa ca nu am deznadajduit. Vorba de aur a duhovnicului sfant : “Rabdare, rabdare, rabdarica.. rabdarea este rupta din rai””, a scris Gabriela Firea pe Facebook.