Finul șefului suspendat al CJ Buzău, condamnat la trei ani și patru luni de închisoare
Florin Colgiu, finul șefului suspendat al CJ Buzău, a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită în dosarul în care nașul său, Cristi Bîgiu este acuzat de luare de mită și conflict de interese.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în termen de zece zile la Curtea de Apel București.
În plus, Florin Colgiu trebuie să plătească 7.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, iar suma de 6.500 de lei i-a fost confiscată, scrie Mediafax.
În același timp, instanța a dispus ca perioada în care Colgiu a fost arestat preventiv, respectiv patru luni, să fie scăzute din pedeapsa dată de magistraţi.
Florin Colgiu a fost arestat preventiv în 7 decembrie 2014, alături de naşul său de cununie, preşedintele suspendat al CJ Buzău, Cristinel Bîgiu. În 23 aprilie, cei doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.