Filtre la toate ieșirile din București pentru găsirea elevei dispărute: Familia se teme că a fost sechestrată
Cercetări extinse în gări, autogări şi aeroporturi în cazul elevei din Capitală dispărută de miecuri. Poliţiştii au reconstituit o parte din traseul făcut de Iulia Ionescu şi au instituit filtre la aproape toate punctele de ieşire din Bucureşti, în speranţa că vor putea obţine vreun indiciu cu privire la locul unde se află adolescenta.
În paralel, la Secţia 19 de poliţie au avut loc noi audieri în cazul elevei de la liceul Sfântul Sava. Asta după ce ieri au fost audiate rudele fetei, dar şi duhovnicul acesteia. Până acum, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost instituită o celulă de criză în acest caz.
Polițiștii au instituit filtre la aproape toate punctele de ieşire din Capitală. Pe de o parte, razie rutieră pentru depistarea şoferilor care nu respectă regulile de circulaţie. Pe de alta însă, fiecare agent întreabă dacă oamenii au văzut-o pe Iulia Ionescu.
Nimeni însă nu a oferit vreun indiciu. Familia fetei, o elevă eminentă care a intrat cu nota 10 la cel mai bun liceu din ţară, se teme că Iulia este sechestrată.
Potrivit unui martor, fata și-a amanetat in yona Kogalniceanu telefonul mobil și un lănțișor de aur .
Iulia Ionescu are 1,67 metri înălţime, 50 de kg, faţa ovală, ten de culoare deschisă, ochi verzi, păr şaten închis lung şi drept, bărbie rotundă. La data dispariţiei, fata era îmbrăcată cu pantaloni negri, cămaşă albă, pulover mov, scurtă neagră cu nasturi aurii şi ghete negre, au anunţat autorităţile. Oricine are informaţii despre eleva dispărută e rugat să sune la 112.