Eveniment
O fetiţă de 9 ani a fost muşcată de o haită de câini, într-un cartier rezidențial din Bacău, ea fiind salvată în ultimul moment de către nişte localnici.
Potrivit RTV, micuța se întorcea de la școală când a fost atacată de câini, iar localnicii din zonă au fost alertați de țipetele ei. Trecătorii au scos-o din colții animalelor.
Fata are răni profunde la coapse, omoplat, gambe şi la o ureche şi a fost transportată la Spitalul Județean, unde medici i-au făcut, într-o primă fază, tratament antitetanos şi antirabic.
Rănile sunt atât de grave încât „i-a rămas o bucată de coapsă lipită de pantalonul pe care îl purta”, a precizat femeia în grija căreia este copila. Părinții fetei sunt plecați în Italia la muncă.