O fetiță a fost dată afară din școală de directoarea instituției pentru că nu respecta regulamentul – fusta, în loc să fie neagră, avea un model.
Directoarea a trimis copila acasă, să se schimbe, fără să țină cont că trebuie să traverseze o cale ferată și un drum național cu patru benzi, conform știrileprotv.ro.
Copila s-a întors la școală cu mama ei care nu a fost anunțată înainte de incident, iar în momentul în care a luat-o la întrebări de directoare, femeia a recunoscut că a făcut eleva „nesimțită”.
„Se puteau întâmpla foarte multe, vă dați seama când a trecut calea ferată sau șoseaua, vă dați seama ce atentă mai putea să fie dacă tremura toată”, a spus mama copilei.
De altfel, pentru a demonstra femeii că fiica sa de 11 ani a încălcat regulamentul, directoarea a ridicat în picioare toți copiii.
„Eu i-am zis să se ducă acasă. Ea stă la 150 de metri, trebuia să se întoarcă după cinci minute, i-am și zis doar că ea s-a întors cu mama ei, care a făcut circ”, a explicat directoarea școlii.
Cazul este anchetat de Inspectoratul Școlar.