Șanse mari ca festivalurile să revină din vară, în România! Emil Boc: „Untold, din luna august”

Publicat: 26 04. 2021, 18:40
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Emil Boc vine cu vești bune pentru fanii festivalurilor de muzică. Primarul Cluj-Napoca crede că evenimente cunoscute precum Untold vor fi organizate în această vară, după un an de zileîn care industria de divertisment a fost pusă pe „hold”.

De asemenea, edilul local a subliniat faptul că organizarea festivalurilor, respectiv prezența persoanelor la astfel de evenimente va depinde foarte mult de succesul campaniei de vaccinare.

„Mesajul premierului a fost că economia trebuie să se redeschidă treptat, evenimentele, activitățile culturale, teatre, opere, cinematografe, festivaluri, trebuie să se redeschidă, cu o singură condiție – vaccinare, vaccinare, vaccinare.

Din această perspectivă, noi am venit cu susținerea acestui demers și am spus că un orizont cât mai repede anunțat pentru redeschiderea acestor activități ne va ajuta pe noi să susținem și mai bine campania de vaccinare. Pentru că, de exemplu, dacă vorbim de festivalier, dacă de acum le spunem, da, va fi din luna august Untold, cu siguranță foarte mulți vor merge să se vaccineze”, a declarat Emil Boc în cursul zilei de luni, 26 aprilie, după întâlnirea cu premierul Florin Cîțu.

Florin Cîţu: Campania de vaccinare anti-COVID-19 va fi accelerată

Premierul Florin Cîţu a transmis, după o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor din România, că va fi accelerată campania de vaccinare anti-COVID-19 atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Șeful Guvernului a mai susținut că, până acum, 3.000 de medici de familie şi-au arătat disponibilitatea de a vaccina în cabinetele proprii.

„Avem în vedere organizarea, în weekend-uri a centrelor de vaccinare drive thru şi a maratoanelor pentru vaccinare. De asemenea, va continua vaccinarea prin cabinetele medicilor de familie. În prezent, peste 3.000 de medici de familie şi-au arătat disponibilitatea de a se implica în procesul de vaccinare, sperăm ca şi alţii să se alăture acestui efort comun”, a mai transmis premierul.