București, gazda Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru 2018 în perioada 2-8 iulie

București, gazda Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru 2018 în perioada 2-8 iulie

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, organizează în perioada 02-08 iulie 2018, Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru 2018 – FIST, în parteneriat cu Asociația FIST, UNATC – I. L. Caragiale, Teatrul Municipal Lucia Sturdza Bulandra și Teatrul Tineretului Metropolis.

Ajuns la cea de-a cincea ediție,FIST este prezent în București pentru al doilea an consecutiv. Recunoscând rolul manifestărilor culturale în viața unei comunități, Primăria Capitalei susține proiectele ce fac parte din pedagogia învățământului vocațional, sprijină procesul de profesionalizare a tinerilor artiști, facilitarea schimburilor internaționale de experiență între studenți și profesori și promovarea unor proiecte culturale la nivel internațional.

Festivalul este dedicat teatrului românesc și celui internațional prin punerea în scena teatrelor bucureștene a celor mai reprezentative spectacole ale momentului. FIST aduce în prim-plan activitățile cultural-artistice, pe parcursul a șapte zile consecutive, în scopul formării și dezvoltării tinerilor, pentru a crește calitatea educației și pentru compatibilizarea cu standardele europene.

În cadrul FIST 2018 vor participa cele mai apreciate și performante școli de teatru din România, Franța, Italia, Rusia, Slovacia, Polonia, Serbia, Ungaria și Republica Moldova, reprezentate de tinerii artiști – promotori ai teatrului de cea mai bună calitate și exploratori ai valorilor culturale românești și internaționale, după cum urmează:

· Luni – 2 Iulie: studenții bucureșteni ai UNATC I. L. Caragiale, București, vor pune în scenă piesele de teatru ”Lecția” și ”Cântăreața Cheală” – Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.

· Marți – 3 Iulie: University of Arts, Kaposvar, Ungaria – piesa ”Carmina Burana” – Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei; Universitatea Dunărea de Jos, Galați – piesa ”Steaua fără nume” – UNATC I. L. Caragiale, Sala Atelier; stagiarii școlilor La Cité/Théâtre/Les comédiens, Franța – piesa ”D.N.A.” – Teatrul Metropolis, Sala Centenar.

· Miercuri – 4 Iulie: UNA George Enescu, Iași – piesa ”Neînțelegerea” – Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei; Universitatea Ovidius, Constanța – piesa ”Zbor deasupra unui cuib de cuci” – UNATC I. L. Caragiale, Sala Atelier; The Polish National Film, Television and Theatre School, Polonia – piesa ”The spotlight technique” – Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.

· Joi – 5 Iulie: Universitatea Civica Scuola di Teatro Paolo Grassi, Milan – piesa ”Melodia Confusa” – Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei; Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău – piesa ”Vicontele” – Teatrul Metropolis, Sala Centenar.

· Vineri – 6 Iulie: Faculty of Dramatic Arts, Belgrad Serbia – piesa ”The Rose Garden”- Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei; Russian State Institute of Performing Arts, St.Petersburg Rusia – piesa ”The woman of Macondo” – Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.

· Sâmbătă – 7 Iulie: Universitatea Lucian Blaga, Sibiu – piesa ”Avioane de hârtie” – UNATC I. L. Caragiale, Sala Atelier; UNATC I. L. Caragiale, București – piesa ”Cu o oră în trecut” – Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei

· Duminică – 8 Iulie: VSMU, Academy of Performing Arts, Bratislava Slovacia – piesa ”Belgrade Trilogy” – Teatrul Metropolis, Sala Olga Tudorache.

Primăria Capitalei prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, sprijină educația prin mijloace interactive, plăcute și motivante, precum și dezvoltarea culturală locală și inițierea parteneriatelor internaționale, în scopul îmbogățirii profilului și portofoliului cultural al Municipiului București.

Pe tot parcursul festivalului, INTRAREA ESTE LIBERĂ în limita locurilor disponibile.

Detalii despre eveniment puteți găsi pe www.ctmb.eu, www.fistromania.ro și pe pagina de Facebook a festivalului

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:34 - Ce este și cum se prepară celebra mâncare țigănească Şah Hai Mas. Marcel Ciolacu: “Sunt disponibil la oricine mă invită fiindcă n-am mâncat niciodată și prea toată lumea povestește” (VIDEO)
16:29 - Virgil Guran (PNL), despre desecretizarea cheltuielilor privind vilele de protocol: „Un prim-ministru știe tot ce se întâmplă și toți banii care se cheltuiesc” (VIDEO)
16:27 - Un bucureștean este acuzat de zoofilie. Câinele individului a fost plasat în grija ASPA
15:58 - Greutățile prin care a trecut Nicolai Tand. „Mai făceam niște șmecherii”
15:58 - Silvia Dinică, despre renovarea vilei din Aviatorilor 86: “USR a cerut de foarte mult timp desecretizarea acestor cheltuieli. Nu se justifică, ca sume uriașe de bani publici să fie cheltuite și investite fără o justificare clară” (VIDEO)
15:50 - IPS Teodosie s-a supărat pe jurnaliști și a folosit agheasma să-i alunge de la biserică
15:31 - Emil Dumitru (PNL), după ce SGG a desecretizat costurile pentru renovarea vilei din Aviatorilor: Președintele Iohannis nu a solicitat, până la acest moment, niciun fel de imobil unde să locuiască după ce își va finaliza cel de-al doilea mandat
15:24 - Un șobolan a fost surprins pe o stradă din Timișoara. Începe operațiunea de deratizare
15:21 - RAAPPS a desecretizat investițiile făcute la vila în care ar locui Marcel Ciolacu. Câți bani s-au cheltuit
15:03 - Marcel Ciolacu, la Congresul Reprezentanților Comunităților de Romi din România: M-am săturat de 30 și ceva de ani de ură, de împărțire a românilor în funcție de etnie, dacă sunt săraci sau bogați. Ne unește România! (VIDEO)