Festivalul de teatru ‘Ștefan Iordache’ a ajuns la final: Finalul galei de decernare a fost marcat de înmânarea burselor pentru studenţii de la Facultatea de Arte Teatrale şi Cinematografie I.l.Caragiale Bucureşti (VIDEO)

Publicat: 19 09. 2020, 12:50

După cinci zile de spectacol alături de artiști consacrați precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi sau Monica Anghel, s-a tras cortina la Festivalul de Teatru pentru Tineret ,,Ștefan Iordache’’. De la gală nu puteau lipsi nici premiile, destinate în principal tinerilor actori.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În ciuda restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, Festivalul de Teatru pentru Tineret a fost un succes. Oamenii au venit în număr mare să vadă spectacolele puse în scenă de tinerii actori.

‘Nimeni nu se aștepta ca și anul acesta, din cauza pandemiei, se va organiza festivalul. Că vor veni trupe de teatru ale elevilor din toată țara. Că vor veni studenți de la teatru să își susțina monoloagele aici pe scenă, în parc, dar iată că au venit’, a spus actrița Lavinia Sandu.

Tinerii actori au fost încântaţi de numărul mare de spectatori.

‘Mi se pare extraordinar că există interesul ăsta în rândul oamenilor care vin să urmărească spectacolele aici. Am stat în ultimele trei seri la toate spectacolele, în calitate de jurat și am fost surprins de numărul mare de oameni care a luat parte la festival’, a spus actorul Lari Giorgescu.

Tinerele talente nu au plecat cu mâna goala. Juriul a împărţit premii pentru mai multe categorii. Primii au fost studenţii.

‘La categoria individual premiul al 3-lea merge către Iulia Rusu.

Premiul al doilea, Miruna Ileanu.

Premiul 1 la categoria individual merge către Paul Tripon, cu un monolog din Hamlet.

Mult așteptatul premiu, trofeul, la categoria individual pentru studenți merge către Ștefan Iancu’.

Premii au primit şi trupele de teatru.

‘Premiul al treilea la categoria trupă merge către Atelierul de teatru Botoșani.

Premiul al doilea merge către trupa Shakespeare.

Premiul 1 merge către trupa Ass.

Trofeul Ștefan Iordache, la categoria trupă, merge către trupa Acting Up.’

Finalul galei de decernare a fost marcat de înmânarea burselor pentru studenţii de la Facultatea de Arte Teatrale şi Cinematografie I.l.Caragiale Bucureşti.