FENOMEN METEO RAR ÎN ROMÂNIA! De ce nu scăpăm de vremea rea: Un nor s-a blocat deasupra țării. Explicația meteorologilor
Ploile fac ravagii în România. Meteorologii au prelungit codul galben de furtuni până sâmbătă seară.
Este cea mai ploioasă vară din ultimii 60 de ani. Iar cauza rincipală ar fi blocarea unui nor deasupra țării.
Cum este posibil acest fenomen, explică directorul ANM, Florinela Georgescu.
„Cauza principală o reprezintă distribuţia maselor de aer, care în ultima perioadă a fost una neobişnuită. Pe de o parte, masele de aer foarte cald au reuşit să avanseze până în nordul extrem al continentului, dincolo de Cercul Polar, iar pe de altă parte în partea de sud-est a Europei au persistat mase de aer ceva mai reci, dar cu un conţinut de umezeală foarte ridicat. Este o structură de blocaj, în sensul în care câmpul de presiune ridicată a staţionat în partea de vest, blocând posibilitatea ciclonilor din Marea Mediterană de a se deplasa. Astfel de structuri au mai existat, însă în această vară masele de aer au stagnat foarte mult. În context mai vast, această evoluţie ţine de climatologie. Adică, suntem într-un climat de tranziţie. Tot vorbim despre modificările climatice. Clima se schimbă şi nu şi-a găsit încă un nou echilibru. Ne îndreptăm către ceva diferit faţă de ce am avut cu câteva decenii în urmă. Iar această tranziţie nu este una liniştită, asistăm la o creştere a numărului de fenomene extreme şi la intensitate mai mare”, a explicat, pentru ”Adevărul”, Florinela Georgescu.
Deblocarea norului abia a început, iar ploile vor mai continua o vreme.
„Deblocarea a început de câteva zile, pentru că treptat se răceşte dincolo de Cercul Polar. E un semnal bun, masa de aer rece tinde să se reaşeze acolo unde îi este locul, astfel încât să dea posibilitatea maselor de aer mai cald dinspre Africa de Nord să se extindă deasupra Europei, cu caracteristicile fireşti pentru această perioadă din an. Pe de altă parte, în atmosferă este foarte multă umezelă, iar combinaţia cu temperaturile în creştere va da în continuare instabilitate atmosferică. Vom avea în continuare averse, mai ales în cursul după-amiezelor, dar pe arii mai restrânse”, a mai spus Florinela Georgescu.
De asemenea, directorul ANM avertizează că ne așteaptă o toamnă cu temperaturi caniculare, de până la 35 de grade. (Detalii AICI)