Femeile din România caută bărbați educați. Ce calități își doresc de la partenerul de viață

Publicat: 27 10. 2022, 11:13
Sursa Foto: Flickr.com

Ultimul studiu „Despre tinerii din România”, realizat de Fundația Friedrich Ebert România (FES) arată că peste 70% dintre bărbați pun accent pe aspectul fizic atunci când își aleg o parteneră. În rândul femeilor, doar 60% dintre acestea pun preț pe acest lucru, fiind semnificativ mai interesate de educație, situație economică și credințe religioase.

De asemenea, experții în sociologie atrag atenția asupra faptului că, față de datele strânse în anul 2014 pe aceeași temă, aspectul fizic a pierdut din importanță în alegerea partenerului, dar a căpătat o importanță mai mare credința religioasă.

Ce calități vor tinerii de la partenerul de viață

Folclorul local ne învăța că bărbatul nu trebuie să fie decât puțin mai frumos ca dracul, însă normele culturale și/sau strategiile reproductive ale femeilor prescriu că acesta ar trebui să fie măcar la fel de educat precum partenera sa.

Când vine vorba despre alegerea partenerului de viață, pe primul loc, atât femeile, cât și bărbații, valorizează interesele comune, în timp ce pe următoarele două locuri se poziționează personalitatea și educația, notează adevarul.ro.

„Tinerii de astăzi se distanțează categoric mult față de valorile sau de factorii importanți pe care părinții lor le-au avut în urmă cu 20-30 de ani, să spunem, prin aceea că au poziționat pe locul 1 interesele comune și personalitatea. Și aici vorbim de o compatibilitate atât la modul în care gândim, în care ne comportăm, dar și ceea ce facem, ca interese în timpul liber sau ca interese de viață. Ceea ce reprezintă totuși un factor pozitiv, de bună încurajare pentru funcționarea unor relații, mai ales compatibilitățile din punctul de vedere al personalității”, a dezvăluit psihologul Mihai Copăceanu.

Cu toate acestea, este de apreciat faptul că pe locul al treilea este educația și abia pe locul al patrulea este aspectul fizic.

 „Așa cum de multe ori noi spunem în mod obișnuit că frumusețea e trecătoare, nu ea contează cu adevărat, ci caracterul omului și modul în care suntem compatibili la nivel de personalitate. Cumva, mă îngrijorează aspectul aprobării familiilor. Faptul că, iată, în România, încă, tinerii atunci când își aleg partenerul se gândesc și dacă viitoarea soție/soț este aprobat sau nu de părinți, ceea ce a dispărut de foarte mulți ani în societatea occidentală, unde este mult mai multă autonomie și independență a tânărului și nu contează foarte mult opinia părinților sau chiar a bunicilor”, a subliniat Mihai Copăceanu.

Se pare că situația economică contează și ea, însă nu foarte mult. Iar „pe ultimul loc este virginitatea, care iarăși, în urmă cu 20-30 de ani, reprezenta un factor mult mai important, era mult mai sus pe scala acestor valori. Deci, cred că există în mod clar o evoluție, ceea ce oferă o șansă bună ca aceste cupluri să funcționeze”, a mai adăugat psihologul.

Credința, o creștere de 10 procente pe lista criteriilor de compatibilitate

Pentru psihologul psihoterapeut Keren Rosner, creșterea valorizării acestui criteriu are o altă explicație.

„Nu religia în sine este subiectul. Cred că este vorba despre valorile care sunt cuprinse într-o persoană care se declară religioasă. Cred că a devenit o garanție a seriozității și, mai ales, a unei căsnicii durabile. Pentru că de multe ori se face această asociere: o persoană religioasă renunță mai greu la căsnicie, luptă mai mult pentru ea.

Plus că este vorba și despre valorile morale. În general, o persoană religioasă este percepută ca o persoană serioasă, fidelă, care are ca valoare familia. Încrederea și stabilitatea pe care le dă o persoană de acest gen sunt de preferat unei persoane de care ești atras și nu ar avea aceste principii religioase. Pentru că, în ultima perioadă, instabilitatea în relație este o problemă. Relațiile se înfiripă foarte rapid și se destramă foarte repede. Și mulți tineri au ajuns la concluzia că au nevoie de stabilitate”, susține Keren Rosner.

Prin urmare, studiile ne confirmă faptul că femeile și bărbații au așteptări diferite unul de la celălalt, însă nevoia primordială pare să fie una comună – securitatea, cu valențe diferite pentru fiecare dintre ei.