Femeile au fost răsfățate de 8 martie și de reprezentanții statului român (VIDEO)

Publicat: 08 03. 2012, 18:45
Foto: glasul.ro

De ziua lor, doamnele și domnișoarele din România au fost răsfățate din plin de bărbații patriei. Au primit mai ales flori, simbolul femeilor până la urmă. În intersecții, în spitale, pe stradă, chiar și la Palatul Victoria, parfumul florilor și-a făcut simțită prezența. Galanteria domnilor n-a rămas fără ecou în sufletul reprezentantelor sexului frumos. De la polițiști la premier, toți domnii au primit pupici pe obraz de la domnițe

Setea de frumos a doamnelor de pe Valea Prahovei a fost cu greu ţinută în frâu de edilii staţiunilor montane. La sute de kilometri departare, în Iaşi, doamnele internate au primit şi ele flori de ziua lor. Un strop de parfum şi bucurie de 8 martie.

Şi în trafic, doamnele şi domnişoarele au avut parte de atenţia ofiţerilor de la brigazile rutiere din ţara. Tonul l-au dat poliţiştii bucureşteni. Și la Piatra-Neamț sau Suceava ofițerii de la Rutiera dar şi pompierii de la ISU au împarțit flori și gânduri bune conducatoarelor auto.

Nici la Palatul Victoria ziua femeii nu a trecut neobservată. Prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu le-a împărțit buchete de flori jurnalistelor.

Ziua femeii, sărbătorită și de oficialii statului

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />