Femeie luată ostatică de iubitul ei în Medgidia, sub amenințarea unei furculițe

Publicat: 02 09. 2024, 08:12
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat și-a ținut iubita ostatică timp de câteva minute, în Medgidia, pe faleza Canalului Dunăre-Marea Neagră, și o amenința cu o furculiță, potrivit Pro TV.

Femeie luată ostatică de iubitul ei în Medgidia

Polițiștii spun că individul este iubitul victimei. Totul ar fi pornit de la o ceartă din gelozie, cu agresorul reacționând violent.

Mai mulți trecători au sunat la 112 pentru a reclama scena. În câteva minute, la fața locului au sosit trei echipaje de poliție.

Când i-a văzut pe polițiști, agresorul și-a imobilizat iubita și a început să o amenințe.

A fost imobilizat și pus la pământ de oamenii legii, care l-au dus apoi la secție pentru audieri.